A lucrat ca șef de echipă și maistru, fără ca sporurile să-i fie trecute în cartea de muncă

După ce a lucrat aproape zece ani de zile ca șef de echipă și maistru la SC Samobil SA Satu Mare, Aurel Costin susține că sporurile aferente gradului, nu au fost trecute în cartea sa de muncă. ”În cartea de muncă apare numai salariul de bază pentru meseria de tâmplar. Păi dacă așa stă treaba, am muncit pe degeaba aproape zece ani de zile”, spune Costin.

A bătut la ușile instituțiilor tangente cu problema sa, însă în cazul în care nu a fost amânat, i s-au cerut tot felul de documente care să ateste că într-adevăr a fost încadrat ca șef de echipă și maistru la unitatea respectivă. ”Pe data de 11 octombrie, am fost la Casa Județeană de Pensii, unde mi s-a spus că în cazul în care le voi prezenta o adeverință din care să reiasă că am fost încadrat în acele funcții atunci problema mea s-ar putea rezolva”, a declarat Aurel Costin. În disperare de acuză a s-a înscris și la audiențele de astăzi, 24 octombrie, susținute de președintele Consiliului Județean (CJ) Satu Mare, Adrian Ștef. Șeful CJ a promis că va lua legătura cu cei de al CJP în idea de a găsi o soluție la problema cu care se confruntă Aurel Costin.

Dumitru Dzițac se plânge că vărul său, Ioan Bonea, deși suferă de mai multe boli, dosarul acestuia a fost respins în mai multe rânduri de către Comisia pentru evaluarea persoanelor cu handicap. ”Își administrează insulină de 4-5 ori pe zi dar suferă și de probleme cardiace. Pe deasupra are și picioarele umflate. L-au respins pentru că poate l-au văzut așa mai sărac. Dacă trebuie mă duc și până la București numai să știu că i se rezolvă problema”, spune Dzițac.
Ștef a declarat că va lua legătura cu specialiștii din cadrul comisiei de evaluare pentru a găsi o soluție în această problemă.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "A lucrat ca șef de echipă și maistru, fără ca sporurile să-i fie trecute în cartea de muncă"

  1. tudor   26 octombrie 2012 at 3:35 pm

    ohoho, da voi credeti ca ii singurul caz???????

    Răspunde
  2. manti   26 octombrie 2012 at 3:36 pm

    Poi sigur ca nu e singurul caz, doar ca altii nu au mers in audienta la unul si la altul

    Răspunde
  3. marian   27 octombrie 2012 at 11:07 am

    stiu un caz al unei persoane care a lucrat 32 de ani din care 12 ani au fost cu conditii deosebite, acum este in pensie de boala si ia in mana 399 lei, ma intreb oare acel om unde sa mg sa se planga????….ca nici lui nu ii este usor ,credeti-ma!!!!!!!!!!!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.