”Ziua Mondială a Animalelor” – marcată de elevii și profesorii școlii din Medieșu Aurit

Cu ocazia ”Zilei Mondiale a Animalelor” (World Animal Day) la Școala cu clasele I-VIII ”George Coșbuc” din Medieșu Aurit, reprezentanți ai Asociației ”Alpha k9” au susținut astăzi, 4 octombrie, un moment de prezentare a comportamentului câinelui, precum și momente de dresaj pe care elevii școlii și nu numai, le-au apreciat cu multe aplauze.

Vă reamintim că ”Ziua Mondială a Animalelor” este sărbătorită în fiecare an pe data de 4 octombrie. Această zi a fost instituită de Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor în anul 1931, în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan și protectorul animalelor.

Cu această ocazie, organizațiile pentru apărarea animalelor de pe întreg globul atrag atenția oamenilor asupra cruzimii față de animale și îi sfătuiesc să evite hainele care sunt confecționate din materiale provenite de la animale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.