Siemens mută în România o parte din activităţile din Elveţia

Grupul german Siemens va renunţa la 220 de posturi din Elveţia, iar o parte dintre activităţile de montaj vor fi delocalizate în România şi în China, potrivit presei elveţiene care citează un anunţ al companiei. Posturile care vor fi suprimate fac parte din divizia“Building Technologies”, care sediul în oraşul Zug.

Măsura face parte din planul de relocare a producţiei companiei, de la Volketswil la Zug. Siemens îşi anunţase în luna aprilie intenţia de a închide fabrica de la Volketswil.

Siemens are 6.000 de angajaţi în Elveţia, dintre care 1.900 la sediul diviziei “Building Technologies” de la Zug şi 200 la Volketswil. Grupul a explicat deciziile sale de suprimare de posturi şi de relocare a unei părţi din activităţi prin dificultăţile prin care trece economia mondială şi prin întărirea francului elveţian.

Siemens este deja prezentă în România prin compania Siemens SRL.. Activitatea acesteia se concentreaza pe Energie, Industrie, Infrastructure & Cities şi Sanatate. În cadrul companiei activează aproximativ 2100 de angajaţi.

În anul financiar 2010/11 Siemens a inregistrat o cifră de afaceri de 270 de milioane de euro.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.