Desire Thombiano se întoarce mâine acasă

”Voluntariatul – un câștig în dublu sens: ca oportunitate de formare profesională și un prețios schimb de experiență” a fost tema conferinței de presă de astăzi, 20 septembrie, organizată de directorul Asociației ”Stea” Satu Mare, Camelia Bala și voluntarul din Burkina Faso, Desire Thombiano.

Cu ocazia încheierii misiunii de voluntariat internațional al francofoniei la Satu Mare, Desire Thombiano a vorbit despre succesele activității desfășurate în orașul nostru dar a venit și cu câteva propuneri în vederea continuării activităților începute cu cei 60 de copii și tineri ai străzii ce frecventează asociația.

Voluntarul din Burkina Faso a venit la Satu Mare în octombrie anul trecut. A fost selectat împreună cu alte 49 de persoane dintr-un număr de 3.260 de candidați ce doreau să devină voluntari internaționali ai francofoniei. ”Pe 22 septembrie 2011, am părăsit Burkina Faso după care, timp de o săptămână am participat la cursuri de pregătire la Paris. Am ajuns la Satu Mare pe 2 octombrie”, povestește Desire parcursul său din țara de origine până în Satu Mare.

La Satu Mare, Desire s-a implicat în activități de alfabetizare și igienizare a copiilor și tinerilor străzii, activități educative și de timp liber, dar și de conștientizare a beneficiarilor Asociației ”Stea”că nimic nu se poate obține fără muncă.

În luarea de cuvânt, Desire vorbește despre gradul înalt de marginalizare al acestor persoane care, deși în cadrul activităților de la centru au dobândit câteva deprinderi de comportament în societate și practici elementare de educație și igienă, aceștia sunt în continuare respinși de societatea sătmăreană. Desire recomandă implicarea mai accentuată în acte de voluntariat atât a oamenilor simpli cât și a instituțiilor, pentru a putea veni în sprijinul acestor copii și tineri.

”Am învățat extrem de multe lucruri de la acești copii și tineri și sunt încredințat că și eu am reușit să le ofer ceva din experiența mea. Trebuie să învățăm un lucru extrem de important și anume că, trebuie să-i privim cu alți ochi. Nu trebuie să-i respingem pe acești oameni care trăiesc pe străzi deoarece printr-un astfel de comportament nu facem decât să-i încăpățânăm și să întârziem extrem de mult integrarea lor în societate”, a concluzionat Desire.

Făcând un bilanț al anului petrecut la Satu Mare, Desire recunoaște că a învățat o serie de lucruri atât pe plan personal cât și pe cel profesional pe care le va implementa în cadru proiectelor pe care le va întreprinde după ce se va întoarce în țara sa natală, Burkina Faso. ”Voi pleca mâine din Satu Mare și mă voi întoarce în Burkina Faso unde mi s-a cerut sprijinul în cadrul unui proiect social legat tinerele fete ce frecventează școala”, a declarat Desire.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.