Întâlnire cu scântei între reprezentanții statului și cei ai mediului de afaceri


În sala mică de ședințe a Consiliului Județean (CJ) Satu Mare a avut loc astăzi, 12 septembrie, o ședință informală cu privire la problemele cu care se confruntă mediul de afaceri sătmărean. La întâlnirea inițiată și mediată de conducerea Camerei de Comerț Satu Mare au fost prezenți prefectul și subprefectul județului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram respectiv Cristian Sasu, primarul municipiului, reședință de județ, dr. Dorel Coica, directorul Camerei de Comerț, Daniela Culic, reprezentanții unor instituții precum Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Satu Mare, ai Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), ai Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Satu Mare, și numeroși oameni de afaceri care își desfășoară activitatea pe raza municipiului.

Oamenii de afaceri sătmăreni deplâng birocrația excesivă ce tronează în instituțiile statului dar și documentația stufoasă ce trebuie depusă în cazul unei angajări. De asemenea, patronii se plâng și de forța de muncă necalificată în ciuda numeroaselor cursuri de calificare și recalificare dar și pe lipsa infrastructurii județului ceea ce determină îndepărtarea investitorilor străini de județul Satu Mare. Potrivit acestora singurul avantaj al județului nostru este că suntem lângă graniță astfel încât investitorii străini care vin la Satu Mare pot ajunge la noi dinspre Ungaria, deoarece pe infrastructura noastră nu ne putem baza.

Având în vedere multitudinea problemelor ridicate de către oamenii de afaceri sătmăreni, prefectul Eugeniu Avram a declarat că ”întrezăresc o lipsă de comunicare între instituțiile statului și mediul privat. Vă invit să veniți și să colaborați cu noi. Eu sunt reprezentantul guvernului în teritoriu. Veniți și comunicați-ne problemele cu care vă confruntați”.

Mai acid în declarații, administratorul lanțului de magazine Unicarm, Vasile Lucuț, a declarat că ”angajații statului își primesc salariile pe degeaba”, orientându-și săgețile ironice mai mult în direcția AJOFM Satu Mare. Neînțelegerea între Lucuț și AJOFM a intervenit în momentul în care directorul executiv adjunct al instituției, Veronica Variu, a declarat că o mare parte dintre firmele sătmărene nu colaborează cu AJOFM Satu Mare. ”Sunt firme care nu ne aduc la cunoștință că au locuri de muncă disponibile”, a declarat Variu. Enervat, Lucuț a ripostat că ”de câte ori am fost la dumneavoastră nu m-ați ajutat. Eu lucrez cu 4.000 de angajați. Eu trebuie să le asigur salariile și contribui cu o sumă semnificativă la bugetul de stat. Instituțiile statului nu fac decât să îmi trimită controale pe cap”.

Pentru a liniștii apele, subprefectul Cristian Sasu, fost inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare a declarat că ”vă convine, nu vă convine, statul acesta funcționează pe baza unor legi. Cunosc situația de la Unicarm. Și vă spun un lucru: când cineva arată către cineva cu degetul ar trebui mai înainte să-și șteargă degetul și apoi să arate. Am făcut multe controale la Unicarm și știu care e situația”.

În alte ordine de idei, oamenii de afaceri sătmăreni nu sunt mulțumiți nici de modul de aplicare a plății TVA din ianuarie 2013. Pentru a reuși rezolvarea punctuală a problemelor ridicate de către patroni, prefectul a propus organizarea și a altor întâlniri cu reprezentanții mediului de faceri și chiar inițierea unor modificări legislative care să fie transmise forurilor decizionale de la București.

P.S. Data viitoare când se mai organizează asemenea întâlniri nu ar fi rău, pentru a arăta că statul chiar este în slujba cetățeanului și din respect pentru faptul că oamenii aceia produc plus valoare care permite ulterior aceluiași stat să-și plătească slujbașii, să fie puși prima dată la masă oamenii de afaceri și după aceea pe locurile care mai rămân directorii nu invers cum s-a întâmplat acum.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Întâlnire cu scântei între reprezentanții statului și cei ai mediului de afaceri"

  1. Daniel   12 septembrie 2012 at 4:48 pm

    Patronul de la Unicarm macar da salarii unor mii de persoane, insa astia care lucreaza la stat si nu fac nimic mai le umbla gura? Pai la ce salarii au…altul lucreaza de nu mai poate ca sa castige in 5 luni cat ia un directoras sau chiar functionar intr-o luna. Numai sa ''suga'' de la statul roman atata stiu si ei. La fel cum o fac Govor si altii, care se imbogatesc de pe urma banilor publici. Pai asa este usor nu? Pai creati si voi ceva, produceti, nu asteptati sa vina bani la buget si voi sa ii cheltuiti pe nu stiu ce, ca asta o poate face oricine.

    Răspunde
  2. zuzu   13 septembrie 2012 at 9:22 am

    intalnirile de genu aceste mi se par ca sunt facute doar pt a da bine la presa, oricum nu se rezolva nimic

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.