Fostul premier ungar Gyurcsany a intrat în GREVA FOAMEI

Fostul premier ungar Ferenc Gyurcsany a declarat greva foamei pentru o săptămână, în semn de protest faţă de planurile guvernului privind reformarea sistemului electoral, relatează agenţia Xinhua, potrivit NewsIn.

Gyurcsany a instalat duminică un cort în faţa sediului Parlamentului de la Budapesta. El a declarat că proiectul de lege privind reforma sistemului electoral, care prevede că alegătorii trebuie să se înregistreze în prealabil pentru a putea vota, ar putea împiedica „sute de mii sau chiar milioane de oameni” să ia parte la alegeri.

„Este inacceptabil ca oricine decide cu numai două zile înainte de alegeri că vrea să voteze să nu poată participa la scrutin”, a afirmat Gyurcsany, care a deţinut funcţia de premier între 2004 şi 2009.

Oponenţii proiectului de lege spun că prin acesta se urmăreşte să se reducă artificial rata de participare a alegătorilor la alegerile parlamentare din 2014, pentru a creşte şansele partidului Fidesz, aflat la guvernare, de a câştiga alegerile.

Guvernul de la Budapesta insistă, însă, că noua lege le va permite să se înregistreze pentru a vota maghiarilor care trăiesc în afara ţării, precum şi membrilor minorităţilor naţionale din Ungaria.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.