Se lucrează la semaforizarea Centrului Vechi

După ce în ședința din 22 august, membrii Comisiei de Circulație au dat undă verde semaforizării sensului giratoriu din Piața Libertății, firma contractantă a început astăzi, 29 august, lucrările în Centrul Vechi. Potrivit celor declarate de viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici, lucrările vor fi finalizate în cel mult trei săptămâni.

Vă reamintim că, unul dintre semafoare se va afla în fața Casei Albe unde va exista și o trecere de pietoni sub formă de evantai, următorul semafor va fi montat în zona vânzătorilor de flori din Parcul Central, al treilea la trecerea de pietoni dinspre Biblioteca Județeană spre parc, al patrulea la ieșirea din sensul giratoriu spre strada Păstrăvului, al cincilea semafor pe strada Decebal iar al șaselea la intrarea de pe strada Păstrăvului în sensul giratoriu.

În ședința din 22 august, Papici a declarat că în cazul în care semafoarele montate nu își justifică prezența în locurile în care au fost amplasate acestea vor fi luate și montate în alte locuri ale orașului.

Comentarii

comentarii

6 Comentarii la "Se lucrează la semaforizarea Centrului Vechi"

  1. curiosu   29 august 2012 at 3:54 pm

    faceti-ma sa inteleg ceva, Papici asta ea conduce acest oras?

    Răspunde
  2. excell   29 august 2012 at 4:02 pm

    sunt curios daca rezolvati ceva cu semaforizarea asta a voastra

    Răspunde
  3. Adela   29 august 2012 at 4:18 pm

    I-a mai taceti din gura, si nu mai tot cautati nod in papura.

    Răspunde
  4. daniel   29 august 2012 at 4:19 pm

    So mai distrus inca un trotuar. Stie cineva cine a distrus trotuarul din fata de la casad e cultura? de langa discoteca? e vai de el

    Răspunde
  5. susana   30 august 2012 at 9:40 am

    nu fiti carcotasi, trebuie gasite solutii ,pentru ca se circula foarte greu.

    Răspunde
  6. Sabin   30 august 2012 at 1:33 pm

    Culmea sunteti si voi acuma, tot comentati orice se face in oras,nimica nu-i bine in opinia voastra, lasa-ti oamenii sa-si faca treaba

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.