Alegerile parlamentare vor avea loc pe 2 decembrie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, Alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 2 decembrie, iar Guvernul va lua decizia legată de organizarea scrutinului în şedinţa din 1 septembrie, a anunţat ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa.

„Sâmbătă, la ora 10.00, vom avea şedinţă de Guvern şi vom lua probabil toate hotărârile – sunt vreo zece – legat de organizarea alegerilor parlamentare, care vor fi pe 2 decembrie”, a declarat duminică, Mircea Duşa, potrivit Mediafax. Ministrul a explicat că există o constrângere constituţională privind data alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat, iar scrutinul nu poate fi organizat mai devreme, în noiembrie.

„Există acea constrângere constituţională, actualul Parlament a fost validat pe 19 decembrie, ori există acea constrângere de 20 de zile, adică, în momentul când se organizează alegerile, preşedintele este obligat de Constituţie în 20 de zile să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire. (…) Nu reuşeşti nicicum să ajungi la o dată din luna noiembrie, deci data va fi 2 decembrie, chiar dacă e după două zile de sărbătoare”, a precizat el.

Constituţia stipulează că Senatul şi Camera Deputaţilor sunt alese pentru un mandat de patru ani, care se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora. Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.

Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.

jurnalul.ro

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Alegerile parlamentare vor avea loc pe 2 decembrie"

  1. pantera   27 august 2012 at 6:20 pm

    pentru ce sa mai mearga lumea la vot, ca oricum nu conteaza dorinta oamenilor, atata vreme cat un handicapat si un chior decid in tara asta.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.