Poștașii au pichetat astăzi Prefectura Satu Mare


Nemulțumiți de măsurile de reorganizare a Companiei Naționale Poşta Română SA, aproximativ 100 de lucrători poștali au pichetat astăzi, 17 august, Instituția Prefectului din Satu Mare.

Potrivit celor declarate de președintele filialei Satu Mare a Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Trandafir Tripon, principalele nemulțumiri ale angajaților se referă la reducerea la jumătate a normei de lucru pentru personalul din mediul rural, reducerea cu 50% a normei de lucru pentru 2.000 de angajați din mediul urban, impunerea a două zile libere neplătite pentru tot personalul companiei și disponibilizarea a 20% dintre angajați. Totodată, sindicaliștii cer respectarea contractului colectiv de muncă dar şi securizarea serviciilor poştale.
Liderul sindical Trandafir Tripon împreună cu doi reprezentanţi ai lucrătorilor poștali au fost primiţi de prefectul Eugeniu Avram, prilej cu care aceștia au cerut sprijinul autorităților care să interveni lângă Guvern pentru a stopa aplicarea acestor măsuri. În cazul în care autoritățile nu vor interveni pentru soluționarea problemelor ridicate de lucrătorii companiei, angajații Poștei Române vor intra în grevă generală.

Prefectul Eugeniu Avram a declarat că va prezenta atât conducerii Companiei Poşta Română cât şi ministrului Comunicaţiilor aspectele semnalate şi a precizat că va insista pe schimbarea managementului.

În județul Satu Mare Poșta Română are 500 de angajați dintre care aproape jumătate (circa 45%) lucrează în mediul rural.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Poștașii au pichetat astăzi Prefectura Satu Mare"

  1. autor   17 august 2012 at 2:29 pm

    protestam, protestam!!!!

    Răspunde
  2. hahaha   17 august 2012 at 3:01 pm

    bai elevu' ai gresit adresa :)))

    Răspunde
  3. uzzy   17 august 2012 at 3:07 pm

    sti cum se zice 2 case mai incolo :)))))

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.