Pompă pentru circulație extracorporală – o nouă investiție la nivelul Spitalului Județean de Urgență


Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare are în dotare o pompă pentru circulație extracorporală (plămâni și inimă artificiale). Acest aparat va putea fi utilizat în cazul intervențiilor chirurgicale pe cord deschis dar și în cazul în care, în timpul operațiilor se impune oprirea circulației sangvine și a respirației. În consecință, funcțiile acestor organe (plămâni și inimă) vor fi preluate de către această pompă.

Noul aparat a fost prezentat astăzi, 17 august, în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul SJU. La întâlnirea cu presa au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, managerul SJU, Adrian Marc, directorul medical al unității spitalicești, dr. Cristian Rusu și chirurgul cardio-vascular dr. Galajda Zsolt. Suma alocată pentru achiziționarea acestui aparat este de 569.904 lei cu TVA, iar sursa de finanțare este bugetul Consiliului Județean Satu Mare.

Potrivit celor declarate de dr. Galajda, investiția este cu atât mai importantă cu cât SJU Satu Mare este a doua unitate spitalicească din țară care dispune de un asemenea aparat. ”Vorbim despre un aparat folosit destul de des în chirurgia cardiacă și cardio-vasculară. Cu toate acestea, vreau să vă spun că în domeniul chirurgiei cardio-vasculare doar câteva centre din Europa folosesc o asemenea pompă. De fapt este vorba despre un aparat care, îndeplinește atât funcția unui plămân cât și pe cea a inimii. Pompa este dotată cu un soft și informații de ultimă generație și, ca o noutate, poate fi utilizată și în patologia pediatrică. Mă gândesc aici la copiii a căror funcție pulmonară este lezată. La noi în țară doar Institutul ”C.C. Iliescu” din București mai are un asemenea aparat”.
Adrian Marc a declarat că demersurile în ceea ce privește achiziționarea acestui aparat au fost demarate cu aproximativ o lună în urmă și ”așa cum ați constatat nu a fost un efort bugetar tocmai mic. Însă, dacă vrem calitate ne trebuie și aparatură performantă. Sunt încredințat că această investiție va duce la creșterea calității intervențiilor chirurgicale”.

Adrian Ștef însă are planuri mult mai îndrăznețe și anume punerea pe picioare a unui institut al inimii aici la Satu Mare. ”Poate e un plan extrem de îndrăzneț dar se poate face. Ne-am gândit să aducem la Satu Mare și alți chirurgi cardiaci și cardio-vasculari sau, de ce nu (?) medici care să se formeze aici, în acest spital. Este nevoie de un asemenea institut mai ales că incidența bolilor cardio-vasculare la noi în județ este destul de mare”.
În continuare Ștef s-a referit și la proiectul de reorganizare a secțiilor spitalului. Astfel, în scurt timp, secția ORL de la Spitalul Vechi va fi mutată la Spitalul Nou dar mai urmează și alte trei secții și anume: neurologia, oftalmologia și cardiologia care vor fi reorganizate.

În luarea de cuvânt dr. Cristian Rusu a anunțat că a fost amenajată o nouă sală de operație în incinta Spitalului Nou. ”În prezent avem zece săli de operație. A fost nevoie de amenajarea acestei săli deoarece ne confruntăm cu foarte multe cazuri și așa vom putea lucra în condiții mult mai bune”. Potrivit interlocutorului spațiul a fost identificat în urmă cu câteva luni de zile iar astăzi, a avut loc prima operație în noua sală. ”Investiția a fost posibilă datorită unor sponsori dar și prin câteva donații bănești venite din partea unor colegi de-ai noștri”, a mai declarat dr. Rusu.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Pompă pentru circulație extracorporală – o nouă investiție la nivelul Spitalului Județean de Urgență"

  1. Kinga   18 august 2012 at 7:44 pm

    un lucru bun

    Răspunde
  2. Doctorul   18 august 2012 at 7:56 pm

    ma bucur sa vad ca mai dati banii si pe lucruri serioase nu numai pe prostii

    Răspunde
  3. Tiberiu   18 august 2012 at 8:07 pm

    da asa este , de astfel de achizitii avem nevoie

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.