Adrian Ştef în vizită de lucru la Luna Şes


În cursul zilei de vineri, 3 august, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef a efectuat o vizită la Luna Şes cu scopul de a inspecta stadiul lucrărilor la această investiţie. La faţa locului Ştef a fost primit de primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, consilierul judeţean din partea USL, Nicolae Bura şi reprezentanţii firmelor constructoare.

Valoarea lucrărilor de amenajare a pârtiei de schi şi instalarea telescaunului se ridică la suma de 26 milioane de lei, iar cele de alimentare cu energie electrică vor costa alte 4 milioane de lei, sumele necesare fiind alocate din bugetele Consiliului Judeţean Satu Mare şi a Consiliului Local Negreşti-Oaş. Totodată, lucrările de amenajare a drumului de acces vor costa 17 milioane de lei. Făcând un calcul, valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 60 milioane de lei.

Având în vedere valoarea crescută a lucrărilor, Ştef consideră că este nevoie de sprijin şi din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Mai mult decât atât, acesta a declarat că proiectul a fost prezentat, în vederea obţinerii unui împrumut, şi delegaţiei Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care a fost prezentă în cursul zilei de vineri (3 august), la Satu Mare.

În prezent se lucrează la drumul de acces, la amenajarea pârtiei de schi, a telescaunului şi la alimentarea cu energie electrică. Termenul de finalizare a proiectului este vara anului viitor, însă constructorii susţin că, pe unele segmente, lucrările vor putea fi finalizate chiar în această iarnă. Opinia acestora este împărtăşită şi de Adrian Ştef. Preşedintele CJ consideră că în condiţiile în care nu intervin oprelişti neprevăzute pârtia de schi de la Luna Şes va putea fi folosită începând din iarna acestui an.

Vă reamintim că proiectul Luna Şes include modernizarea unui drum în lungime de 6,6 km, cu şapte poduri, unui drum de acces la baza pârtiei de schi în lungime de 1,8 km, amenajarea liniei de telescaun, o zonă de parcare pentru 100 de autoturisme şi zece autocare, alimentările cu apă şi energie electrică, reţeaua de canalizare, de epurare şi o pârtie de schi în lungime de 1.800 metri.

În zonă vor exista şi spaţii comerciale, două pârtii de schi pentru începători în lungime de 850 de metri, case de vacanţă, hoteluri, moteluri şi cabane, respectiv terenuri de sport şi un camping cu 120 de locuri de cazare.

În vârful pârtiei principale de schi se află Monumentul natural “Sfinxul Oaşului”, o ciudată formă de rocă vulcanică situată la 1.201 m altitudine o linie de telescaun şi baza de salubrizare, deszăpezire, respectiv un pavilion al administraţiei.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Adrian Ştef în vizită de lucru la Luna Şes"

  1. crina   4 august 2012 at 10:26 pm

    abia astept. Sre sa se tina de cuvant si sa se finalizeze anul acesta

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.