Ioana Călin – artista care provoacă furori în lumea modei


Cu toate că nu îi place să fie considerată o referinţă în lumea modei, la drept vorbind Ioana Călin a reuşit să uimească o serie de designeri ai lumii cu liniile vestimentare create şi asta nu oriunde ci în Oraşul Etern, la Roma, iar apoi în Milano şi Florenţa. Pentru ea crearea de rochii este o pasiune, un mod de deconetare de cotidian. Şi nu doar atât, având în vedere că Ioana a participat la săptămânile modei din Milano şi Roma unde a uimit prin creaţiile sale. A reuşit să-şi deschidă un mic atelier în Roma unde la început modifica rochiile iar apoi s-a gândit să creeze propriile rochii de mireasă ce denotă o bogată imaginaţie în ceea ce priveşte crearea unor linii vestimentare unice în felul lor. După ani şi ani de muncă în care a strâns bani pentru studii s-a înscris la una dintre cele mai prestigioase şcoli de creatori de modă din Italia, Accademia dell’ Lusso. Şi, aşa cum era de aşteptat, rochia de mireasă pe care îmbrăcat-o la nunta sa poartă amprenta propriului stil … adică a Ioanei Călin. Astea fiind spuse vă propun să o cunoaştem mai de aproape pe tânăra care provoacă adevărate furori în lumea modei din Italia.

Reporter: Chiar dacă aţi locuit şi aţi muncit ani la rând în Oraşul Etern, aşa cum obişnuiau romanii să-şi “alinte” capitala imperiului pe care au creat-o căutând să desluşiţi secretele marilor creatori de modă ai lumii, inima va rămas ataşată de Satu Mare, de locurile natale, de universul în care aţi crescut. Pentru început, deoarece probabil sunt oameni care încă nu vă cunosc, vă invit să ne povestiţi câte ceva despre dumneavoastră. Cine este Ioana Călin?

Ioana Călin: Sunt o tânără plină de vise care şi-a propus să realizeze multe în viaţă. Am trăit mulţi ani departe de Satu Mare însă amintirile mă leagă de acest oraş în care am copilărit şi am crescut. Este oraşul meu natal şi cu toate că la un moment dat mi-am luat lumea-n cap pentru a-mi căuta un rost undeva departe de casă, continui să revin şi întotdeauna cu mare plăcere în Satu Mare. E un oraş mic cu un aer aparte şi cu oameni care îmi sunt foarte dragi şi aproape de suflet. Am aici foarte mulţi prieteni de care mă leagă amintiri plăcute. Mai vreau să vă spun că eu cred cu încăpăţânare în bunătatea oamenilor. Nu cred că un om poate fi atât de rău încât să nu mai existe pentru el cale de întoarcere. Oamenii în esenţă sunt buni şi trebuie să ne străduim să vedem eul pozitiv al fiecăruia dintre noi.

R.: Aveţi o pasiune care de-a lungul anilor s-a transformat în meserie. De mic copil obişnuiaţi să vă aşezaţi la maşina de cusut a mamei. Însă ceea ce a pornit ca un simplu joc de copil s-a transformat mai târziu în pasiune iar apoi a devenit meseria din care vă câştigaţi existenţa. Cât de lung a fost drumul de la acel joc de copil la creatorul de modă … Ioana Călin?

I.C.: Foarte, foarte lung. Am muncit enorm ca să ajung acolo unde am ajuns. Am preluat pasiunea pentru croit de la mama mea care avea acasă o maşină de cusut. Poate vă amintiţi de tipul acela de maşini vechi cu pedale. Când eram mică mă furişam la maşina de cusut a mamei şi când nu era acasă croiam rochii pentru păpuşi şi pentru prinţese. Apoi aşa cum aţi remarcat, pasiunea s-a transformat în profesie. Să vă spun sincer nici nu mi-am imaginat vreodată să fac altceva în viaţă.

R.: Totuşi aţi urmat un liceu teoretic …

I.C.: Aşa este. Am urmat cursurile Colegiului Naţional ”Doamna Stanca” pe care am absolvit-o în 2002. Cu toate acestea pe lângă învăţătură, rochiile şi ţinutele elegante au rămas pasiunea mea. În liceu îmi croiam singură rochiile sau le modificam pe cele cumpărate de la magazin. Totodată făceam haine şi pentru colegele de clasă şi pentru prietenele mele. Vreau să vă spun că întotdeauna încercam să imprim hainelor făcute de mine ceva din stilul meu propriu care să se potrivească cu personalitatea mea. V-am povestit cum mă furişam când eram mică la maşina de cusut. Abia ajungeam cu picioarele la talpa maşinii. Dar toate acestea nu mă împiedicau să-mi urmez pasiunea. Sunt amintiri plăcute. Sunt primii paşi pe care i-am făcut să zic-aşa, pe tărâmul modei.

R.: La scurt timp după terminarea liceului aţi plecat în Italia, în ţara modei şi … nu oriunde ci la o renumită şcoală de la Roma. Întrebarea mea poate o să vi se pară puţin mai ciudată: Toate drumurile duc la Roma?

I.C.: (zâmbeşte) Unele da … altele nu. Însă vroiam să ajung cu orice preţ în miezul elitei mondiale a modei. Şi trebuie să recunoaştem că în bună parte Italia dă tonul în lumea modei. Roma e un oraş fermecător. Acolo, multe dintre prezentările de modă se organizează în aer liber. Spre exemplu, la Arcul de Triumf şi sunt invitaţi nume de referinţă din lumea modei internaţionale. La prezentările de modă din Italia vine foarte multă lume. Aţi amintit de renumita şcoală de la Roma dar până când am reuşit să studiez la Accademia dell’ Lusso a mai curs multă apă pe Tibru. Ca să îmi adun banii necesari pentru a mă înscrie la cursurile acestei prestigioase şcoli am muncit patru ani într-o croitorie şi … să nu vă închipuiţi că a fost uşor. M-am specializat în modelistică pentru a putea realiza acele modele vestimentare pe care stiliştii le desenează pe hârtie.

R.: Ştiu că sunteţi de o modestie deosebită dar vă cer să dăm la o parte, preţ de o clipă această însuşire a dumneavoastră şi îngăduiţi-mi să adaug că în timpul şcolii de la Roma aţi obţinut şi trei premii pentru originalitate …

I.C.: E adevărat. Totodată am fost felicitată şi de modelista Margareta Scarciola, una dintre cele mai mari nume din domeniu. A fost un moment extraordinar şi de ce să nu o recunosc (?), o împlinire profesională.

R.: De asemenea aţi participat şi la un stagiu organizat de celebra casă de modă Calvin Klein din Florenţa. Una peste alta v-aţi mişcat şi, vă mişcaţi în continuare în elita mondială a modei.

I.C.: Vă rog să nu mă treceţi în rândul marilor creatori de modă. Muţumesc de apreciere dar mai am mult de muncit şi de învăţat până să ajung la nivelul lor. Ştiţi cum e? Meseria se învaţă cu greu dar mai degrabă se fură. Am învăţat multe de la fiecare dintre maeştri mei dar mai am mult de muncit şi sunt perfect conştientă de acest lucru. Deşi obişnuiesc să mă inspir de la creatorii care realizează ţinute extravagante şi exotice îmi place să cred că nu exagerez. Aveţi perfectă dreptate. Am contacte cu elita mondială a modei şi cunosc mulţi creatori celebri dar doresc să rămân cu picioarele pe pământ deoarece ştiu că mai am multe de învăţat. Am avut o şansă poate unică de a lucra cu nume sonore din lumea modei şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru. Însă nimic nu poate substitui munca. Spre exemplu, în prezent, în salonul meu din Satu Mare creez rochii de mireasă pe care le fac la comandă. Vreau să vă spun că gusturile sătmărencelor în acest domeniu nu sunt cu nimic mai prejos decât cele ale italiencelor. Le creez după care le croiesc singură. Mulţi cred că nu e atât de greu să croieşti o rochie de mireasă. Că nu ai foarte mult de lucru. Cei care gândesc astfel se înşeală extrem de mult. Sunt zile când vin dimineaţă devreme la salon şi plec searta târziu.

R.: Întorcându-ne puţin la creatorii de modă alături de care aţi lucrat trebuie să-l amintim pe renumitul stilist arab Abed Mahfouz …

I.C.: Pur şi simplu îi ador creaţiile. Am avut norocul să lucrez ca backstage pentru binecunoscutul stilist arab. Aflându-mă printre creaţiile sale am crezut că visez. A fost o experienţă unică, de neuitat.

R.: V-aţi specializat în crearea şi croirea rochiilor de mireasă. De ce aţi ales tocmai această vestimentaţie?

I.C.: Pentru că le ador şi cred că cu aceasta am spus totul. M-am specializat pe rochii de mireasă despre care aş putea vorbi zile în şir. Ar fi foarte multe de spus. Dar am făcut şi costume de baie însă în concepţia mea rochiile de mireasă reprezintă toată feminitatea de care poate dispune o femeie şi de acea le creez cu mare drag. Nu există două rochii la fel. Poate pare ciudat dar acesta este adevărul. Dacă e să mă întorc din nou la lucrările marilor creatori de modă trebuie să vă spun că fiecare dintre aceştia are un stil aparte. Desigur, nu oricine observă acest lucru însă nu există două rochii la fel aşa cum nu există nici două pliuri la fel sau două cusături identice.

R.: După ani de muncă şi de studiu aţi deschis un salon, desigur specializat pe crearea rochiilor de mireasă şi la Satu Mare. Cum se prezintă clientela din oraşul nostru? Ce preferinţe au în domeniul rochiilor de mireasă?

I.C.: Mi-am înfiinţat salonul în luna martie a acestui an. Lucrez doar la comandă. Şi în prezent am în lucru câteva rochii de mireasă. Spaţiul ales pentru salon este unul cât se poate de generos. Se află situat în Centrul Vechi al oraşului, lângă Hotel Dana. Ce să vă spun despre preferinţele sătmărencelor? Unele îşi doresc rochie de mireasă cu linii simple fără pietricele. Altele doresc ca rochia să aibă multe pliuri şi împodobită cu o sumedenie de pietricele. Diferă de la caz la caz. Cu toate acestea gusturile sătmărencelor nu sunt cu nimic mai prejos la acest capitol decât cele ale italiencelor, spre exemplu.

R.: Dacă tot vorbim de lumea modei, vreau să vă întreb ce se poartă în acest an?

I.C.: Rochiile fluide, stil gipsy, foarte, foarte largi şi de asemenea foarte colorate. După cum aţi remarcat vorbesc doar de vestimentaţia feminină deoarece la asta mă pricep. Să nu mă întrebaţi ce poartă în acest an sau în acest sezon bărbaţii deoarece nu pot să vă răspund. Eu creez haine pentru femei şi mă pricep la moda feminină.

R.: Aţi avut prezentări de modă şi la Satu Mare. Cum au fost primite creaţiile dumneavoastră de către sătmăreni?

I.C.: Au fost primite foarte bine. Chiar pot să afirm că au fost primite nesperat de bine. La cea de-a doua ediţie a Târgului de nunţi “Art Marriage” am avut prima prezentare de modă. La mai multe insistenţe din partea unei prietene am venit şi eu cu cinci rochii de mireasă care au avut un mare succes. După acea am mai avut o prezentare de costume de baie dar şi de rochii de seară.

R.: Uitându-vă cu ochii unei persoane formate pentru lumea modei, cum vedeţi vestimentaţia sătmărencelor. Sunt în ton cu tendinţele modei internaţionale?

I.C.: În anumite privinţe da … în altele nu. Spre exemplu, vedem multe fremei purtând în timpul zilei pantofi cu tocuri foarte înalte. Aşa ceva nu se poartă decât seara şi împreună cu o rochie de seară. Dar, în general, fiecare persoană trebuie să poarte ceea ce crede că i se potriveşte şi hainele în care se simte cel mai bine.

R.: Să vorbim puţin şi despre hobby-uri. Ce muzică preferă Ioana Călin?

I.C.: Baladele rock dar şi muzica clasică. În ceea ce priveşte muzica românească ascult piesele trupelor: Taxi, VH2, Viţa de Vie, Iris.

R.: Ceea ce îmi spuneţi denotă o urmă de romantism …

I.C.: (zâmbeşte) Aşa este. Aveţi dreptate. Muzica clasică şi nu numai, face casă bună cu rochiile de mireasă.

R.: Spre finalul acestui interviu îmi îngădui să vă întreb despre planurile de viitor?

I.C.: Aşa cum v-am spus mai am multe de învăţat. Doresc să învăţ cât mai mult din secretele marilor creatori de modă pentru ca într-un final să-mi pot crea propriul stil, propria linie care să poată fi recunoscută oriunde. Însă, în primul rând doresc să trăiesc pentru meseria pe care o fac.

R.: Vă mulţumesc pentru timpul acordat.

I.C.: Şi eu vă mulţumesc pentru oportunitatea creată.

Comentarii

comentarii

8 Comentarii la "Ioana Călin – artista care provoacă furori în lumea modei"

  1. diu   2 august 2012 at 6:23 pm

    bravo!!!avem cu ce sa ne mandrim si noi

    Răspunde
  2. diana   2 august 2012 at 9:33 pm

    foarte frumoase rochiile

    Răspunde
  3. unchiul PETRE   2 august 2012 at 10:51 pm

    felicitari si sa ajungi unde iti doresti .

    Răspunde
  4. VALY HUJA   2 august 2012 at 11:34 pm

    FELICITARI IOANA ! MERITI TOATE LAUDELE DIN LUME!

    Răspunde
  5. Maria Lasc   3 august 2012 at 7:19 am

    d-zeu sa te calauzeasca…

    Răspunde
  6. Cris   3 august 2012 at 5:29 pm

    Bravo Ioana. Suntem mandri ca te avem in Satu Mare.

    Răspunde
  7. Mara   3 august 2012 at 5:31 pm

    O artista itr-adevar. Face niste rochii superbe.

    Răspunde
  8. stefi   5 octombrie 2012 at 4:05 pm

    draga ioana doresc mult a lucra cu tine eu am lucrat in domeniu ca maistru daca timpul iti permine te rog mult contacteazama o zi deosebita

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.