Propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a trecut, vineri 6 iulie, de votul Parlamentului. S-au înregistrat, oficial, 256 de voturi în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce împotriva propunerii au fost 114 voturi, iar două voturi a fost declarate nule. Victor Paul Dobre, ministrul delegat al Administraţiei Publice, a declarat, sâmbătă, la finalul şedinţei Guvernului, că votul la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, programat pentru 29 iulie, va începe la ora 08.00 şi va fi oprit la ora 20.00, campania electorală urmând să se încheie la 28 iulie, ora 7.00. Până pe 29 iulie atribuțiile Președintelui Țării vor fi preluate de către Crin Antonescu, președintele Senatului și foarte probabil candidatul USl pentru funcția de Președinte a României în cazul demiterii lui Traian Băsescu.
Distribuie pe Facebook
Follow on Facebook
Add to Google+
Connect on Linked in
Subscribe by Email
Print This Post
Traian Băsescu a fost suspendat – referendum pe 29 iulie added by Satmareanul on
View all posts by Satmareanul →