Trei sătmăreni au încercat să-și pună capăt zilelor în week-end

Potrivit statisticilor Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, weekendul trecut a crescut numărul sătmărenilor care au solicitat asistență medicală pentru alergii provocate de înțepături de insecte. Dintre cei 470 de pacienți care au cerut ajutorul personalului de la UPU, 133 au fost copii.

Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Constantin Demian, 24 de persoane au ajuns la UPU după ce au fost înțepate de căpușe, opt cu înțepături de insecte, opt după ce au fost mușcate de câini, șapte după ce au suferit agresiuni, șase în stare avansată de ebrietate, cinci după ce au fost victime ale unor accidente rutiere.

În acest interval s-au înregistrat și trei tentative de sinucidere, două prin ingestie de medicamente și una prin automutilare. Două dintre cele trei persoane au refuzat internarea în cadrul secției de psihiatrie.

Un copil in vârsta de 5 ani a ingerat, accidental, o cantitate mică de diluant și a fost internat la Pediatrie. Starea de sănătate a copilului este bună și va fi externat în cursul zilei de astăzi, 18 iunie.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Trei sătmăreni au încercat să-și pună capăt zilelor în week-end"

  1. alina   19 iunie 2012 at 1:16 am

    mai, mai da ce i-a apucat pe toti asa deodata???

    Răspunde
  2. miru   19 iunie 2012 at 1:20 am

    traiul greu, saracia, cred ca au fost cateva dintre motivele care i-au determinat sa recurga la astfel de gesturi

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.