Alcool, calculatoare, bijuterii şi ceasuri de lux ridicate de mascaţi în urma percheziţiilor de vineri

În urma percheziţiilor care au avut loc vineri, 8 iunie, în judeţele Satu Mare şi Maramureş pentru destructurarea unei grupări infracţionale care se ocupa cu evaziune fiscală şi spălare de bani au fost ridicate sume importante de bani, bijuterii, ceasuri de lux, alcool, tehnică de calcul precum şi documente probante.

Reamintim faptul că vineri dimineaţă Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare au efectuat 24 de percheziţii în judeţele Satu Mare şi Maramureş la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile sau reşedinţele mai multor persoane, în scopul destructurării unei grupări cu preocupări infracţionale pe linia evaziunii fiscale şi a spălării banilor.

În urma activităţilor desfăşurate au fost ridicate 23 de unitaţi PC, trei laptop-uri, 1.930 euro, 283.500 forinţi, 111.039 lei, 6.500 l alcool, 0,5 kg bijuterii de aur, trei ceasuri de mână de lux, precum şi documente probante în cauză.

Activităţile s-au desfăşurat în cooperare cu poliţişti din cadrul BCCO Oradea, SIF Bihor, serviciilor de intervenţie rapidă din cadrul IPJ Maramureş, IPJ Bihor şi IPJ Satu Mare şi cu sprijinul informativ şi tehnic al SRI.

Poliţiştii au colaborat cu specialiştii ANAF, Garda Financiară Timiş, Arad, Maramureş şi Cluj.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.