Călin Popescu Tăriceanu, în vizită la Satu Mare

„Mă bucur că pot să susţin doi oameni inimoşi, de caracter, într-o competiţie în care pornim cu prima şansă şi anume câştigarea funcţiei de primar al municipiului Satu Mare şi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean prin candidaţii USL, dr. Dorel Coica şi Adrian Ştef”, a declarat fostul prim-ministrul al României, Călin Popescu Tăriceanu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate astăzi, 31 mai, la sediul PNL Satu Mare.

La întâlnirea cu ziariştii au fost prezenţi şi cei doi candidaţi ai USL pentru funcţia de primar al municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica şi cea de preşedinte al Consiliului Judeţean, Adrian Ştef. „Am avut astăzi, împreună cu dr. Coica şi cu domnul Călin Popescu Tăriceanu, întâlniri cu mediul de afaceri din judeţ dar am făcut o vizită şi la o fabrică de textile deoarece ne interesează să luăm în mod corect pulsul mediului privat şi să cunoaştem în amănunt problemele cu care se confruntă investitorii din municipiul Satu Mare şi din judeţ”, a declarat Adrian Ştef.

În luarea de cuvânt, Tăriceanu a făcut o scurtă trecere în revistă a principalelor momente ale guvernării portocalii care au „instaurat un stil de a conduce bazat pe nepotism şi corupţie până la cel mai înalt nivel. Spre exemplu, domnul Boc şi-a promovat nepoatele în funcţii importante în stat. Vorbim despre o perioadă în care corupţia a atins nivele de neimaginat. Toată această stare de fapt a făcut ca la finalul anului 2011, să asistăm la o criză politică fără precedent şi la un val de nemulţumiri care au zguduit întreaga ţară ducând la înlocuirea Guvernului Boc cu cel al lui Ungureanu, care a culminat într-un final cu acea moţiune de cenzură care a dus la căderea Guvernului. Vorbim despre un moment fără precedent în istoria postdecembristă a României, când un Guvern este înlăturat în urma unei moţiuni de cenzură. Practicile păguboase instaurate de PDL au fost cele care au dus la căderea Guvernului PDL-UDMR şi înlocuirea acestuia cu un alt Guvern, cel al USL, condus de domnul Victor Ponta”, a declarat Tăriceanu.

Făcând referire la campania electorală, liderul liberal a declarat că „ducem o luptă a cărei finalitate nu poate fi altceva decât victoria. Venind spre Satu Mare m-am oprit la Ardud, unde la cârma Primăriei este un liberal care a demonstrat că poate să realizeze multe lucruri. Am găsit acolo o Primărie modernă. Deci banii alocaţi la acea vreme de Guvernul Tăriceanu nu s-au dus de râpă şi, mai mult decât atât, oamenii de acolo mi-au spus că din banii alocaţi pentru modernizarea Primăriei, edilul nu şi-a mai construit şi o casă”.

Dr. Dorel Coica s-a referit la „programul de sănătate pe care Guvernul condus de dumneavoastră l-a promovat şi care a adus multe beneficii populaţiei. Au fost anii în care am reuşit să-mi dezvolt reţeaua de cabinete medicale. La ora actuală am aproape 40.000 de pacienţi, ceea ce nu este deloc puţin”.
Coica a făcut referire şi la lipsa proiectelor de dezvoltare în ceea ce priveşte municipiul Satu Mare. „În opt ani de zile, perioadă în care PDL şi UDMR au fost la Guvernare, domnul Ilyes nu a reuşit să promoveze niciun proiect la Satu Mare. Suntem în urma multor municipii, reşedinţe de judeţ. Judeţul de asemenea, este de cele mai multe ori confundat cu Maramureşul. Trebuie să aibă loc o schimbare pentru sătmăreni, pentru Satu Mare şi pentru judeţ”, a mai declarat dr. Dorel Coica.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.