Greii PD-L citați ca martori în dosarul Ulici, Popa, Ștrango

Se îngroașă gluma în dosarul în care sunt inculpați Mariana Popa, Vasile Ștrango și Ioan Ulici. La audierea de astăzi, 8 mai, a inculpatului Ioan Ulici, au revenit de mai multe ori numele deputatului PD-L de Satu Mare, Ioan Holdiș și cel al directorului Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Valentin Breban, fostul prim-vicepreședinte al PD-L Satu Mare.

La următorul termen stabilit la data de 15 mai 2012, cei doi ”grei ai partidului” Holdiș și Breban vor fi citați ca martori în acest proces, alături de Elena Dudaș. Și asta cu toată opunerea avocatului Dan Șuta care a menționat faptul că se opune audierii în calitate de martor a lui Valentin Breban care ”deși inițial avea calitatea de învinuit a fost scos de sub urmărire penală când locul acestuia era cel puțin lângă cei trei inculpați”.

La procesul de astăzi au fost prezenți doar doi dintre cei trei inculpați și anume Mariana Popa și Ioan Ulici. Președintele de ședință Mihai Ciorcaș a trecut la audierea acestuia din urmă care, așa cum era de așteptat, s-a declarat curat ca lacrima în ciuda învinuirilor care i se aduc de procurori. Potrivit rechizitoriului întocmit de către DNA, Ioan Ulici se face vinovat de trafic de influență și instigare la luare de mită. ”Nu am încălcat nici legile lui Dumnezeu și nici legile acestei țări”, și-a început Ulici declarația.

”Cunosc învinuirile care mi se aduc dar nu mă declar vinovat de infracțiunile puse în sarcina mea. Îi cunosc pe ceilalți doi inculpați dar cu Vasile Ștrango suntem în relații de prietenie mult mai strânse. Ne cunoaștem de ami bine de 20 de ani și, pe lângă toate acestea, avem aceeași religie. Suntem penticostali. Este adevărat că am vorbit la telefon atât cu deputatul PD-L de Satu Mare, Ioan Holdiș cât și cu Mariana Popa în legătură cu intrarea unor sume de bani ce reprezintă contravaloarea unor lucrări prestate de societatea administrată de Vasile Ștrango. Însă, aceste convorbiri telefonice aveau drept scop o simplă informare cu privire la intrarea acestor sume de bani. Se știe cum sunt alocate aceste sume de către Guvern așa că nu avea rost ca cineva să intervină pe lângă un parlamentar, vorbesc aici de deputatul Holdiș, pentru ca acesta să determine alocarea mai grabnică a banilor. Nu corespunde adevărului nici faptul că aș fi determinat-o pe inculpata Mariana Popa să primească de la Vasile Ștrango un procent de 3% din contravaloarea lucrărilor”, spune Ulici.

Cu toate acestea există o înregistrare telefonică cu privire la o convorbire telefonică dintre Ulici și Valentin Breban în care acesta din urmă vorbește de o anumită sumă de bani și despre un anumit procent însă Ulici susține că ”atunci când m-a sunat Breban eram în trafic și nu înțelegeam despre ce procent și despre ce sumă de bani este vorba”. Însă, după o convorbire telefonică datată în cursul aceleiași luni, Ulici a sunat-o pe Mariana Popa căreia i-a spus că este revoltat de insistențele lui Breban. ”Eram revoltat că m-a sunat Breban ca să-i spun lui Ștrango că trebuie să treacă pe la Cristina”, a declarat Ulici. De fapt, este vorba despre trezorierul PD-L Satu Mare, Cristina Ulici, soția inculpatului Ioan Ulici. Convorbirea a avut loc pe data de 28 decembrie 2009.
În altă ordine de idei, Ulici susține că Ștrango nu avea de ce să apeleze la intermediari pentru a ajunge la deputatul Holdiș din moment ce se cunoșteau făcând parte din același partid.

După audierea lui Ulici, avocata Iuliana Aldea a cerut instanței verificarea printr-o expertiză criminalistică a înregistrărilor originale a convorbirilor telefonice dar și al transcrierilor și înregistrărilor audio interceptate de DNA deoarece ”acestea conțin ștersături, adăugiri și alte contrafaceri și nu conțin toate aspectele acustice în integralitatea lor. Astfel că, nu pot fi considerate drept probe. Mai mult decât atât, am mai cerut dar voi mai cere de 50 de ori dacă este nevoie punerea la dispoziția apărării a tuturor înregistrărilor în original și nu numai a unei părți a acestora”, a declarat Aldea.

Comentarii

comentarii

6 Comentarii la "Greii PD-L citați ca martori în dosarul Ulici, Popa, Ștrango"

  1. B.A.L.   9 mai 2012 at 1:11 am

    Hotilor,ar trebui sa va inchida pe toti.

    Răspunde
  2. ana   9 mai 2012 at 11:37 am

    Sa speram ca o sa plateasca pentru ce au facut.

    Răspunde
  3. Stefan B   9 mai 2012 at 12:22 pm

    Sa va fie rusine, nesimtitilor! Ne dam si noi seama de ce am ajuns ca in Satu Mare sa nu vine investitori, sa nu vina investitii, sa nu vina nimic. Pai nu are cum sa vina cand banditii astia fac totul doar pentru prosperarea personala, fara sa se gandeasca la binele cetatenilor acestui oras.

    Răspunde
  4. catalin   9 mai 2012 at 1:27 pm

    DIN CAUZA VOASTRA NU MERGE NIMIC IN SATU MARE

    Răspunde
  5. mia   9 mai 2012 at 6:23 pm

    niste hoti si niste nesimtiti!toata lumea stie ce a facut popa si pdl-ul.vin ei acum ca fetele mari si spun ca ei n-au facut nimic?de unde are popa vila aia,care din coincidenta s-a renovat deodata cu inspectoratul scolar?SA PLATEASCA PENTRU CE AU FACUT!

    Răspunde
  6. mcm   10 mai 2012 at 1:00 am

    dom'le , mici copii pe langa USL-istii care-au speriat nord-vestul:govor(olimpia, Tehnic Assist) Stef(folda,, Silaghi, samobil si inca patru intreprinderi devalizate!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.