Proiectil găsit la Carei


Un proiectil având calibrul de 150 mm, a fost găsit de un localnic din Carei, marți, 24 aprilie, în jurul prânzului. Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, efectua lucrări de salubrizare a șanțului, la ieșire din municipiu, spre Urziceni, în momentul în care a descoperit proiectilul și a alertat Poliția prin intermediul unui apel ”112”. În urma sesizării la fața locului s-au deplasat de îndată polițiști din cadrul Secției 7 Carei Poliție Rurală, ce au asigurat zona până la sosirea echipajului Inspectoratului pentru Situații de Urgență și a polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Proiectilul, aflat în stare avansată de corodare, provenind cu certitudine din timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost ridicat de pompieri și transportat în vederea distrugerii.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.