Nistor dă din nou cu bâta-n baltă: „Consiliului Judeţean ar trebui desfiinţat!”


Dacă e şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Satu Mare, cu punctul Diverse inclus pe ordinea de zi, spectacolul este garantat, după cum ne-am obişnuit, de PDL-istul Ioan Nistor. Aşa s-a întâmplat şi la şedinţa de luni, 23 aprilie, când, Ioan Nistor a avut din nou mâncărimi de limbă, pe care n-a reuşit să şi le potolească decât prin metoda orală, conform obiceiului care l-a consacrat. Una dintre neliniştile PDL-istului a fost cu repetiţie şi s-a referit la persoanele nominalizate anual pentru Gala laureaţilor sătmăreni, respectiv răspunsul ( de altfel primit) pe care îl aşteaptă de la vicepreşedintele Adrian Ştef în această privinţă. Cu eleganţă şi înţelegere, Adrian Ştef i-a propus consilierului Nistor să facă o rocadă cu colegul PDL-ist membru al comisiei de cultură, pentru a se lămuri cum stau lucrurile. Deoarece propunerea nu i s-a părut suficient de interesantă sau n-a înţeles despre ce este vorba, Ioan Nistor şi-a exprimat ofuscarea cu privire la plombarea de două ori a drumului dintre Boineşti şi Târşolţ, propunând ca firma executantă să fie schimbată sau, de ce nu, chiar desfiinţată. Ca tacâmul să fie complet, Ioan Nistor a afirmat că n-ar strica să fie desfiinţat chiar şi Consiliul Judeţean, deoarece el nu-i găseşte rostul şi oricum nu mai doreşte să fie consilier. Replica a venit din partea vicepreşedintelui Mircea Govor, care l-a anunţat pe colegul său erudit că şi dacă şi-ar dori cu ardoare să fie consilier după alegerile din iunie a.c., acest lucru va fi imposibil, deoarece formaţiunea politică din care face parte nu va mai avea consilieri judeţeni.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Nistor dă din nou cu bâta-n baltă: „Consiliului Judeţean ar trebui desfiinţat!”"

  1. cici   24 aprilie 2012 at 1:18 am

    O, DAAA,, ce fain ar fi sa ramana in Cj doar Govor si sa-si imparta bani, sa nici nu mai trebuiasca sa asfalteze, plombeze, reasfalteze, replombeze, stc

    Răspunde
  2. Kevin   24 aprilie 2012 at 1:17 pm

    Cum va spune cineva ca nu ati facut bine cu asfaltarile, repede ii si sariti in cap? Nu mi se pare normal ca un drum sa fie asfaltat, iar dupa o saptamana sa fie iar gropi. Dar nu va convine daca cineva reactioneaza…nu va mai puteti face voi toate treburile in liniste si va incurca foarte tare prezenta lui acolo?

    Răspunde
  3. Patrisia   24 aprilie 2012 at 1:43 pm

    Eu cred ca pt alegerile locale PDL-ul are oameni de calitate, care nu prea pot fi atacati. Mie mi se pare ca Govor are prea mari sperante. I-ar conveni lui sa fie doar de-ai lor pe acolo sa poata face tot ce vrea, fara a intampina nici cea mai mica problema. Nu cred ca se va intampla asta vreodata.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.