35 de elevi de la „Elisa Zamfirescu”, incluşi în proiectul „Şcoala familia mea”


35 de elevi ai claselor a IX-a şi a X-a din cadrul Colegiului Tehnic „Elisa Zamfirescu” Satu Mare vor beneficia timp de 8 luni de consultaţii gratuite la limba română şi matematică, după ce au fost incluşi în proiectul denumit „Şcoala, familia mea”, finanţat cu 15.000 lei de Centrul Educaţia 2000+ prin Fundaţia Soros. Lansarea proiectului a avut loc luni, 26 martie, în sala multimedia a colegiului, cu participarea managerului de proiect – Ligia Alexandrina Pop – care este şi directoarea instituţiei de învăţământ, a celorlalţi profesori implicaţi în derularea proiectului, precum şi a celor 35 de elevi.

Pe parcursul celor 8 luni prevăzute pentru derularea proiectului, cei 35 de elevi selectaţi vor avea în câte două zile din fiecare săptămână meditaţii la limba română şi la matematică. Pe lângă activităţile remediale, o dată pe săptămână elevii vor participa şi la activităţi de formare a unor competenţe sociale, care vor consta în deprinderea cu practici ale codului bunelor maniere, vizionarea de concerte, spectacole de teatru şi film. Totodată, pe parcursul vacanţei de vară, elevii vor efectua două excursii – una în judeţul Satu Mare, cealaltă în judeţul Maramureş, iar la finalul derulării proiectului se speră ca absenteismul şcolar să se reducă cu 6 procente, şi măcar o parte dintre carenţele acestor copii să fie îndreptate sau chiar înlăturate. De altfel, tocmai din motive precum absenţele, carenţele privind însuşirea unor materii şi comportamentul, selectarea elevilor nu a fost foarte uşoară.

Elevii selectaţi în proiectul „Şcoala, familia mea” fac parte din cele 5 categorii prevăzute de proiect: din familii cu ambii părinţi şomeri 10 copii, din familii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate 5 copii, din familii aparţinând unor minorităţi naţionale 5 copii, cu carenţe educaţionale speciale 5 copii, respectiv din familii care au asigurat doar venitul minim garantat 10 copii. Cu sinceritate, unii dintre aceştia au recunoscut atât că au probleme cu una din cele două materii, cât şi de natură comportamentală.

Cadrele didactice implicate în derularea proiectului, între care şi profesoara de limba română Cristina Bercea, afirmă că, deşi activitatea pe care o vor desfăşura nu este plătită, lucrând de acum cu aceşti copii, le va fi mult mai uşor mai târziu.

Timp de 8 luni, aplicaţiile din cadrul proiectului vor avea loc după orele de curs. De la ora 14:00, cei 35 de elevi vor beneficia de o masă caldă gratuită, după care timp de câte o oră şi jumătate se vor pregăti la limba română şi la matematică, în ziua de luni, iar în ziua de joi vor avea parte de activităţi de formare a unor competenţe sociale.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.