Peste 3.000 kg de alimente pentru sinistraţi adunate la Satu Mare


Până în prezent, la Cercul Militar Judeţean Satu Mare, situat pe strada Petőfi Sándor nr. 11, au fost colectate peste 3.000 kg de alimente care vor ajunge la cei blocaţi de nămeţi, izolaţi şi fără posibilităţi de aprovizionare din judeţele Vrancea, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi.

Şeful Garnizoanei Satu Mare, Daniel Chiminiţ, a declarat că la Cercul Militar au fost adunate până în prezent peste 2.950 kg făină albă, făină de mălai, paste făinoase, zahăr şi orez, peste 100 kg conserve, circa 60 litri ulei, aproape 250 litri apă minerală şi sucuri, precum şi mai mulţi saci cu îmbrăcăminte.

Acţiunea de colectare de alimente de bază destinate persoanelor izolate din cauza zăpezii este organizată la iniţiativa Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean şi filialei Satu Mare a Crucii Roşii, iar donaţiile vor putea fi făcute şi în continuare, după ziua de joi, 16 ianuarie, când este prevăzută efectuarea primului transport. Primăria Satu Mare s-a alăturat acestei acţiuni, iar în acest scop, o propunere referitoare la alocarea a 20.000 din fondul de rezervă al municipiului Satu Mare pe anul 2012, va fi înaintată Consiliului Local pentru a fi aprobată în şedinţa extraordinară prevăzută pentru 23 februarie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.