Şi-a împuşcat partenerul de vânătoare

Un tânăr de 30 de ani, a ajuns pe masa de operaţie după ce a fost împuşcat în picior, la o partidă de vânătoare ce a avut loc duminică, 22 ianuarie, pe fondul de vânătoare Halmeu. Oamenii legii au fost anunţaţi prin numărul pentru apeluri de urgenţă „112”, în jurul orei 13.40. Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au deplasat imediat la faţa locului.

La vânătoarea autorizată de Agenţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) au participat 15 vânători şi doi gonaci. În timpul vânătorii, Ioan B., de 47 de ani, din Gherţa Mică, deţinător legal de armă letală, auzind un zgomot în desiş, a deschis focul în respectiva direcţie, însă l-a împuşcat în picior pe Robert M., de 30 de ani, din Micula, ambii fiind membri vânători în cadrul AJVPS Satu Mare. Ioan B. este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.