40 de tineri şi copii din Satu Mare, victime ale traficului de fiinţe umane


Cel puţin 40 de persoane din judeţul Satu Mare, tineri şi copii, au fost în anul 2010 victime ale traficului uman. Deoarece statistica este relativă, iar în realitate numărul celor care devin victime ale traficului de persoane este mult mai mare, Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADO) Satu Mare a lansat o campanie de informare şi conştientizare a riscurilor de trafic uman. Campania face parte din proiectul „Împreună împotriva traficului de fiinţe umane”, finanţat cu 140.000 euro prin programul de cooperare transfrontalieră ENPI – Ungaria – Slovacia – România – Ucraina, a cărui derulare a început anul trecut. Suma alocată judeţului Satu Mare a fost de 72.000 euro Lansarea campaniei a avut loc vineri, 20 ianuarie la Universitatea „Vasile Goldiş”, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat Olimpia Neagu şi Kalmar Gyula din cadrul LADO Satu Mare, Sânzâiana Cristea din partea Centrului Judeţean de Asistenţă Ocupaţională, Simona Săndulescu şi Ana Lăpuşte Mălăescu din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi comisarul şef Gheorghe Ungur, coordonatorul Biroului Regional Oradea din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane.

Campania lansată vineri se va derula pe parcursul a cinci luni, iar cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare vor fi stabilite cele cinci licee din municipiile Satu Mare şi Carei, respectiv oraşele Negreşti Oaş şi Tăşnad. Aici vor avea loc întâlniri cu elevii, care constituie de altfel grupul ţintă de adresabilitate pentru prezentarea aspectelor referitoare la fenomenul traficului de fiinţe umane, în formele sale actuale – a declarat Olimpia Neagu, preşedintele LADO.

Deşi reprezintă cea mai flagrantă violare a drepturilor fundamentale ale omului şi demnităţii umane, traficul de fiinţe umane ia amploare, iar datele consemnate în evidenţele Biroului Regional Oradea din cadrul Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, demonstrează acest lucru. Coordonatorul Biroului Regional, comisarul şef Gheorghe Ungur, a afirmat că în anul 2010, în judeţele Satu Mare şi Bihor au devenit victime ale traficului uman 134 persoane, între care şi şase minori, din care 40 au fost din Satu Mare.

Din cele 40 de persoane din judeţul Satu Mare, 31 au fost exploatate prin muncă, iar nouă au fost exploatate sexual. Potrivit comisarului şef Gheorghe Ungur, marea majoritate a copiilor şi tinerilor din judeţele Satu Mare şi Bihor aflaţi în evidenţele Broului Regional Oradea au devenit victime ale traficului uman prin folosirea lor la muncă în agricultură sau la cerşit în ţări precum Grecia, Italia, Spania şi Cipru.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.