”Hoți de carieră”, prinși de polițiști

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au administrat probe concludente în cauza privind furturile din locuinţe comise de Janos M., de 24 de ani şi Ferenc M., de 36 de ani, cetăţeni maghiari, astfel încât în sarcina celor doi suspecţi a mai fost reţinută şi săvârşirea altor 11 infracţiuni de furt, în perioada martie – septembrie, anul curent. Suspecţii, reţinuţi în miercuri, 30 septembrie, în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii de investigaţii criminale sătmăreni, cu sprijinul Serviciului de Intervenţie Rapidă, au fost arestaţi ulterior pentru comiterea unor furturi în judeţul Maramureş. Cercetările au fost continuate însă în vederea probării întregii lor activităţi infracţionale, rezultând astfel că suspecţii, folosind acelaşi mod de operare, forţarea geamurilor termopan ori topirea cu lampa de gaz a uşilor de acces, au pătruns pe timp de noapte în incinta a 11 case situate în municipiul Satu Mare şi Negreşti Oaş, în timp ce proprietarii dormeau, însuşindu-şi fără drept bunuri de valoare, bani şi bijuterii. Prejudiciul cauzat în urma comiterii furturilor se ridică la suma de 20.000 lei, cercetările continuând cu suspecţii în stare de arest preventiv.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.