97 litri de sânge în doar patru zile!



În doar patru zile, pe parcursul derulării campaniei “Jandarmeria donează viață pentru România”, stocurile Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Satu Mare au fost completate cu 97 litri de sânge. Desfășurată sub sloganul ”Jandarmii sunt oamenii de lîngă tine“, campania a mobilizat 120 de jandarmi sătmăreni, cărora li s-au alăturat polițiști locali, angajați ai Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS), precum și donatori noi din rândul populației. Bilanțul campaniei a fost prezentat vineri, 4 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat reprezentanții CTS, Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, Poliției Locale, SPAS, și ai Regiunii 3 Satu Mare din cadrul Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA).
Scopul campaniei încheiate vineri a fost acela de a creşte numărul donatorilor voluntari, estompând în acest fel criza de sânge în care se s-a aflat CTS Satu Mare . Obiectiv prioritar al campaniei a constat în atragerea atenției populației asupra crizei actuale de sânge din spitale şi asupra faptului că fiecare poate contribui în acest fel la salvarea unei vieţi omenşti. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate, iar acest lucru a reieșit din cele prezentate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Satu Mare, lt.Camelia Lucuț: la campania de donare de sânge au luat parte 105 jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, 15 de la Regiunea 3 din cadrul IPA, 32 polițiști locali, 16 anjajați ai SPAS și 48 de donatori noi. Totodată, deși campania a ajuns la final, în același scop nobil, în cursul zilei de miercuri, 9 noiembrie, vor veni să doneze sânge și 20 de angajați ai Oficiului Județean de Cadastru.
Pe de altă parte, potrivit celor declarate de medicul Doinița Crișan, directoarea CTS Satu Mare, în cele patru zile ale campaniei numărul donatorilor zilnici s-a dublat, ajungând până la circa 95 de persoane. Chiar și așa, CTS Satu Mare rămâne în continuare descoperit la sângele din grupa AB IV negativ.
STIRI SIMILARE
În primele trei luni al acestui an, jandarmii sătmăreni au constatat 31 de infracţiuni de natură penală şi au aplicat 2.430 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor aplicate se ...
Citeste tot articolul
Marţi, 27 martie a.c, reprezentanţii unui magazin situat pe strada Ganea din municipiul Satu Mare, au sesizat telefonic pe apelul 112 cu privire la faptul că o persoană de sex ...
Citeste tot articolul
Astăzi, 21 martie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare a desfăşurat o acţiune de prevenire a delincvenţei juvenile în Şcoala cu clasele I-VIII ”Lucian Blaga” din municipiul Satu Mare. Acţiunea ...
Citeste tot articolul
Poliţia Locală Satu Mare se alătură campaniei inițiate de Jandarmeria Română privind donarea de sânge. Astfel, în intervalul 1 - 4 noiembrie, polițiștii locali vor participa voluntar la donarea de ...
Citeste tot articolul
Vineri, 28 octombrie, începând cu ora 10.00, jandarmii sătmăreni au distribuit calendare trecătorilor din Piaţa 25 octombrie, îndemnând populația să se alăture campaniei de donare de sânge.
Fiecare trecător a ...
Citeste tot articolul
Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Satu Mare a organizat o întâlnire cu reprezentanti ai AJOFM şi ai Poliţiei Locale în scopul identificării unor posturi vacante.
Joi, 08 septembrie a.c. cu ...
Citeste tot articolul
Un grup de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Someş" Satu Mare s-au prezentat astăzi, 24 august, la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge în ...
Citeste tot articolul
Intervenţii în forţă, suporteri zgomotoşi, petarde şi fumigene astăzi, 4 august, pe Stadionul Olimpia din Satu Mare. Nu vă speriaţi! Este vorba doar despre simularea unei acţiuni a Jandarmeriei ...
Citeste tot articolul
Joi, 4 august, începând cu ora 12.00, jandarmii sătmăreni vor desfăşura un exerciţiu de asigurare şi restabilire a ordinii publice pe stadionul Olimpia din Satu Mare. La această activitate vor participa ...
Citeste tot articolul
Un număr de 67 de subofiţeri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare au fost astăzi, 1 august, recompensaţi cu înaintarea în grad. Ceremonia a avut loc de la ...
Citeste tot articolul
Jandarmii sătmăreni, la ora bilanţului
Prins la furat de băuturi alcoolice
Violenţa nu te face mai puternic
Polițiștii locali vor dona sânge
Jandarmii invită sătmărenii să se alăture campaniei de
Jandamii disponibilizaţi îşi caută de lucru
Pompierii sătmăreni au donat azi sânge
Jandarmii au potolit suporterii zgomotoşi de pe Stadionul
Jandarmii în acţiune pe stadionul Olimpia

Posted by
Satmareanul
on Nov 4 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry