Contrabandă cu țigări la Porumbești

În data de 24 octombrie, în jurul orei 21.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu au observat trei persoane care se deplasau dinspre linia de frontieră spre interiorul țării noastre, pe direcția localității Porumbești. Acestea transportau fiecare câte două colete voluminoase.

În momentul în care oamenii legii au acționat pentru reținerea persoanelor, acestea au fugit prin culturile înalte și vegetația abundentă, ajungând până în Porumbești.

Polițiștii de frontieră au continuat cercetările și într-o anexă a unui imobil din localitatea respectivă au depistat o persoană care ulterior a fost identificată ca fiind Arnold Nicolae T., 22 de ani, din Porumbești. Puțin mai târziu, la locuința lui Ferencz T., 22 de ani, din aceeași localitate, poliţiştitii au descoperit șase colete ambalate în folie neagră, care conțineau 2.900 pachete de țigări cu timbru fiscal ucrainean: 2.500 pachete marca Viceroy și 400 pachete marca Ronson, în valoare totală de 12.470 lei.

Arnold Nicolae T. și Ferencz T. au fost conduși la sediul S.P.F. Halmeu pentru audieri. Aceștia au declarat că Ferencz T. a avut rolul de a transporta țigările de la linia de frontieră până la imobilul său din Porumbești, iar Arnold T. trebuia să supravegheze zona de frontieră unde urma să se desfășoare activitatea de contrabandă pentru a semnala prezența polițiștilor de frontieră. De asemenea, alte trei persoane au fost implicate în săvârșirea acestei infracțiuni: Jozsef E., 28 de ani, și Ioan S., 33 de ani, care trebuiau să transporte țigări de la linia de frontieră până la imobilul din localitate, și Istvan S., 23 de ani, și el având rolul de a supraveghea zona pentru a semnala celorlalți prezența polițiștilor de frontieră.

Țigările urmau să fie comercializate pe teritoriul României, iar banii să fie împărțiți între patru dintre persoanele implicate în acest caz de contrabandă. Polițiștii de frontieră au confiscat întreaga cantitate de țigări, iar acum Ferencz T., Jozsef E., Istvan S și Ioan S. sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la contrabandă, deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător și evaziune fiscală. Arnold Nicolae T. este cercetat pentru complicitate la contrabandă. Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii de frontieră, fiind totodată informate și autoritățile ucrainene despre acest eveniment.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.