Sătmărean găsit mort în judeţul Sălaj

Un bărbat de 54 de ani din Satu Mare a murit după ce a fost lovit de remorca unei maşini. Deși șoferul a părăsit locul accidentului acesta a fost identificat de către polițiști și urmează să fie tras la răspundere.

Tragedia a avut loc marţi, 18 octombrie, între localităţile Bobota şi Sărmășag. Corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit la 14 metri de drumul unde s-a produs accidentul. Mai mult decât atât în dreptul locului în care a fost găsită victima, oamenii legii au identificat și două urme de frânare în lungime de 26,30 metri ceea ce i-a făcut pe anchetatori să se gândească și la eventualitatea unui accident de circulație.

În urma cercetărilor efectuate oamenii legii au stabilit că bărbatul lucra, cu ziua, ca şofer pentru romii din cartierul Pustă din Şimleu Silvaniei, iar luni, 17 octombrie, a fost în Pustă, dar a plecat spre Satu Mare pe jos. Seara, a fost văzut pe drumul european 81, între localităţile Sărmăşag şi Bobota, iar a doua zi a fost găsit mort.

În cele din urmă polițiștii au dat și de urmele mașinii respectiv a șoferului care se face vinovat de producerea accidentului. Este vorba despre o remorcă tractată de un autoturism Dacia, condusă de R. Lajos, de 43 ani, din Zăuan. Şoferul a declarat că, fiind noapte, l-a văzut târziu pe bărbat, care se afla pe carosabil, l-a evitat cu Dacia, însă l-a acroşat cu partea dreapta – faţă a remorcii, după care a părăsit locul accidentului, fără să anunţe poliţia despre cele întâmplate.

După ce a fost lovit de remorcă, se pare că bărbatul s-a târât până în locul în care a fost găsit mort. Șoferul este cercetat pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei, şi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.