„Noaptea Bibliotecilor” – la prima ediţie






Atraşi de lumea poveştilor şi captivaţi de păţaniile personajelor de basm, copiii au fost primii oaspeţi ai „Nopţii Bibliotecilor” organizat astăzi, 1 octombrie, şi la Satu Mare. Evenimentul cultural este la prima ediţie şi are drept scop atragerea oamenilor de toate vârstele către biblioteci şi răsfoitul cărţilor.
Adunaţi cu părinţii şi bunicii în faţa Sălii de lectură a Bibliotecii Judeţene (BJ) Satu Mare, copiii abia au aşteptat să se facă ora 18.00 pentru a putea trece pragul instituţiei. După o scurtă conferinţă de deschidere susţinută de către directorul BJ, Mircea Ardelean, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Satu Mare, Adrian Ştef şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (ANBBPR), Doina Popa, micuţii au avut parte de o seară de poveste. Directorul instituţiei precum şi invitaţii le-au citit copiilor poveşti după care au urmărit împreună cu micuţii şi părinţii acestora „Parada personajelor preferate”.
Conducerea BJ nu a uitat nici de adolescenţi, adulţi şi cititorii de vârsta a treia. Cei prezenţi au parte de un program extrem de diversificat cu: expoziţii de carte, prezentări, lansare de carte, momente de muzică clasică dar şi vizionarea filmului „Enigma Otiliei” ecranizat după romanul cu acelaşi titlu, semnat de George Călinescu. Programul dedicat „Nopţii Bibliotecilor” se termină duminică, 2 octombrie, la ora 04.00.
STIRI SIMILARE
Biblioteca Județeană Satu Mare, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, Direcția pentru Cultură și Patrimoniul Cultural Național a Județului Satu Mare și Inspectoratul Școlar Județean Satu ...
Citeste tot articolul
În sala multimedia a Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare a avut loc astăzi, 15 mai, a doua rundă de instruire a bibliotecarilor din localitățile județului cu privire la noile oportunități ...
Citeste tot articolul
Sala multimedia a Bibliotecii Județene Satu Mare a găzduit astăzi, 26 martie, o serie de acțiuni artistice și educative cu scopul de a marca dubla semnificație a zilei de 25 ...
Citeste tot articolul
Biblioteca Județeană Satu Mare a găzduit astăzi, 21 martie, un eveniment cultural de excepție, dedicat Zilei Internaționale a Poeziei dar și împlinirii a 70 de ani de la nașterea poetei ...
Citeste tot articolul
În 1 martie 2012, se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai mare povestitor român, Ion Creangă. Cu această ocazie angajații Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare au pregătit ...
Citeste tot articolul
Expoziția deschisă în această săptămână la sala de lectură a Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare este dedicată aniversării a 153 de ani de la Unirea Principatelor Române de la 24 ...
Citeste tot articolul
Copilași, unii însoțiți de părinți iar alții strângând de mână bunicii au pus de-a dreptul stăpânire luni, 12 decembrie, pe sala de lectură ”Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene (BJ) Satu ...
Citeste tot articolul
Bibliotecare secţiei de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Judeţene (BJ) Satu Mare, au găsit reţeta ideală pentru a ajunge la inima şi mintea micuţilor. Un grup de copii veniţi ...
Citeste tot articolul
Secția de împrumut pentru copii din cadrul Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare organizează în perioada 8 - 17 decembrie o serie de evenimente dedicate împlinirii a 110 ani de la ...
Citeste tot articolul
Conducerea Bibliotecii Județene (BJ) Satu Mare a organizat astăzi, 29 decembrie, de la ora 12.00, o adevărată lecție de istorie ocazionată de Ziua Națională a României. La evenimentul care a ...
Citeste tot articolul
Biblioteca Județeană Satu Mare se implică activ în
Oportunități de finanțare pentru bibliotecile incluse în programul
Cucul a adus primăvara la Biblioteca Județeană Satu
Oamenii de cultură sătmăreni, au marcat Ziua Internațională
175 de ani de la nașterea lui Ion
Unirea Principatelor Române și epoca lui Alexandru Ioan
În lumea copiilor și … a desenelor animate
Copiii în lumea lui Walt Disney
Copii, veniți în lumea lui Walt Disney!
Lecție de istorie despre Ziua Națională a României,

Posted by
Satmareanul
on Oct 1 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry