O istorie vizuală a poporului evreu

O incursiunea în istoria de patru milenii a poporului evreu, este ceea ce ne propune Corvus-Kora Róbert prin pictura gigantică expusă astăzi, 9 septembrie, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor. Creaţia artistului va putea fi vizionată până pe data de 22 septembrie, iar intrarea este liberă.

Potrivit pictorului Corvus-Kora Róbert, expoziţia de la Satu Mare este a doua prezentare publică a tabloului „Pictură panoramică istorică” după cea din Ungaria care a avut loc în luna aprilie al acestui an. Pictura de dimensiuni impresionante (4,5X9 metri) a fost dezvelită de către artist şi primarul Iuliu Ilyés chiar la începutul vernisajului de astăzi. Imaginile surprinse pe pânză ne saltă înapoi în timp, cu câteva milenii în urmă, povestindu-ne istoria poporului evreu de la Abraham care îl ducea pe Isac la sacrificiu, trecând apoi prin sclavia din Egipt şi naşterea lui Moise până la anii întunecaţi ai celui de-al doilea război mondial când milioane de evrei au fost deportaţi şi ucişi în lagărele de concentrare naziste.

Elemente simbolice integrate în structura picturii

Pictura comportă o simbolistică aparte şi potrivit artistului „prin această pictură doresc să lansez un mesaj lumii pentru ca niciodată să nu mai fie permisă repetarea crimelor la care a fost supus acest popor în secolul trecut”. Pietrele de mormânt culcate sunt simbolul drumului către propriile pietre. Pe un element arhitectural grecesc stă un soldat SS simbolizând „triumful” maşinii de exterminare. Coşurile fumegânde ale crematoriului apar ca simboluri ale morţii prin care sufletele milioanelor de victime se îndepărtează odată cu fumul.

La vernisajul expoziţiei au fost prezenţi edilul-şef al municipului Satu Mare, Iuliu Ilyés, viceprimarul Kereskényi Gábor, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Adrian Ştef, preşedintele Comunităţii Evreilor din Satu Mare, Nicolae Decsei, respectiv şefii unor instituţii de cultură.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.