Reduceri la vacanţe pentru toamna acestui an

Cei care s-au gândit să meargă în concediu mai la toamnă, agenţiile de turism din Satu Mare vin cu oferte cât se poate de tentante. Destinaţiile greu de atins în plin sezon de vară devin accesibile în lunile septembrie şi octombrie, susţin reprezentanţii agenţiilor de turism din Satu Mare.

Astfel, în luna septembrie preţurile vacanţelor pe litoralurile din: Turcia, Grecia, Spania şi Bulgaria sunt mai mici cu 30% faţă de preţurile perioadei de sezon. Potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism preţul unui sejur începe la 99 de euro însă poate să ajungă până la 600 de euro. Spre exemplu, un sejur de o săptămână la Antalya, într-un hotel de trei stele costă 195 de euro, preţ în care este inclus şi drumul. O săptămână la Corfu costă 288 de euro. Însă un sejur la Balchik (Balcic) în Bulgaria, costă şi mai puţin. O noapte într-un hotel de trei stele costă 10 euro, iar preţul include şi micul dejun.

Cei care doresc să vadă Berlinul în a doua parte a lunii octombrie nu vor avea de plătit decât 275 de euro pe persoană. Potrivit angajaţilor de la biroul de turism „Accord” din Satu Mare, este vorba despre un sejur de 5 zile în cursul căruia turiştii vor călători pe traseul Satu Mare-Viena-Berlin-Dresda-Praga-Budapesta-Satu Mare. Cazarea este asigurată în hoteluri de 2 şi 3 stele iar pachetele includ şi patru mic dejunuri.

Tentantă este şi traseul Budapesta-Bratislava-Praga-Karlovy Vary, pentru care turiştii nu vor plăti decât 140 de euro pe persoană. Biroul de turism „Accord” oferă două sejururi, primul în intervalul 22-25 septembrie iar cel de-al doilea între 20 şi 23 octombrie.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Reduceri la vacanţe pentru toamna acestui an"

  1. carina   20 august 2011 at 10:02 pm

    vor calatorii, cu doi i? de ce nu cu trei?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.