Puşcăriaşul care a evadat a fost prins

Csoke Romulus Aron, deţinutul care a evadat vineri, 12 august, a fost prins astăzi, 13 august, într-o grădină părăsită din localitatea Noroieni.

Acesta a ajuns pe mâinile oamenilor legii în jurul orei 17.30. Echipa de poliţişti a fost condusă chiar de către şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, Constantin Taloş. Fugarul a fost imediat încătuşat şi depus la Penitenciar.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Satu Mare, Raluca Dimulescu „în momentul în care a fost prins deţinutul nu a opus rezistenţă. A fost sesizat Parchetul, în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare. De asemenea, se va dispune sesizarea comisiei de disciplină a persoanelor private de libertate şi a comisiei de individualizare constituite la nivelul Penitenciarului în vederea analizării regimului de executare a pedepsei acestuia”.

Csoke Aron avea de ispăşit o pedeapsă cu închisoarea de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. Însă, în după-amiaza zilei de vineri acesta a reuşit să părăsească punctul de lucru Gospodărirea Agrozootehnică a unităţii în timp ce se afla la muncă într-o seră cu alţi 21 de deţinuţi.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.