Sătmărenii cumpără vin doar de sărbători şi pentru nunţi

Cu toate că sătmărenii nu sunt mari “amatori” de vin, când vine vorba de vreo petrecere se pare că nu prea se uită la bani. Cramele din Satu Mare supravieţuiesc în ciuda oricărei crize financiare chiar dacă fluctuaţiile sunt destul de semnificative în funcţie de anotimp.

“Ne bazăm în special pe vinul vărsat. Asta se cumpără pentru petreceri şi pentru nunţi. Poate şi din cauza preţului mai scăzut faţă de cea a vinurilor mai de calitate. Când vorbesc de calitate nu vreau să insinuez că vinurile vărsate ar fi mai slabe. Nicidecum! Însă cele îmbuteliate sunt la un preţ mult mai mare raportat la aceaşi cantitate”, spune unul dintre vânzători. Potrivit acestuia, iarna sătmărenii consumă în special vin roşu iar vara vin alb. Motivul? Omul are şi o explicaţie “Vinul roşu nu e bine de consumat pe căldură deoarece inflenţează tensiunea arterială, pe când vinul alb nu are asemenea efecte. Cu toate acestea, la noi în Satu Mare nu există o cultură a vinului. Se consumă bere, pălincă, vodcă, dar vin mai puţin. Nici nu avem podgorii renumite precum alte zone din ţară”, spune vânzătorul.

Vânzările cresc înainte de sărbători

Înainte de sărbători, afacerile merg mult mai bine decât în restul anului. “De exemplu, anul trecut, înainte de Crăciun şi Revelion făceam 9.000-10.000 lei pe zi. De altfel, vânzările sunt mult mai mari iarna decât vara”, spune omul. Potrivit interlocutorului, dacă vara vânzările trec rar de 300-350 lei pe zi, iarna se încasează în medie 800-900 lei pe zi. Cei care se gândesc să “soarbă” din licorile ademenitoare de pe rafturile cramelor din Satu Mare trebuie să ştie că preţurile variază între 6 şi 35 de lei dacă luăm în considerare şi vinul vărsat. Pentru o butelie de 700 ml de “Muscat” veţi avea de scos din buzunare 12 lei iar pentru aceaşi cantitate de “Chardonnay” 25 de lei. Cei care au poftă pentru un vin mai ales, vor avea de plătit mai mult. Astfel, o sticlă de “Riesling” costă 34 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.