Trei accidente grave în week-end

În perioada 29-31 iulie, poliţiştii rutieri sătmăreni au înregistrat trei accidente grave. În toate cele trei cazuri victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare.

Primul dintre tragedii a avut loc vineri, 29 iulie, la ora 06.30 pe DJ 196, în localitatea Bogdand. Tânărul Szolt S., de 21 ani, din judeţul Sălaj, aflat la volanul unei maşini marca Seat a accidentat grav o localnică, pe Elisabeta K., de 60 ani, care se deplasa pe acostament.

Următorul eveniment grav a avut loc pe DN 19, pe raza localităţii Certeze. În acest caz a fost rănit un pasager de 19 ani aflat în autoturism. Tragedia a avut loc vineri, în jurul orei 23.20. Tânărul Daniel C., de 18 ani, aflat la volanul unei maşini marca BMW, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum pe timp de ploaie, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp aflat pe partea dreaptă a direcţiei de mers. În urma impactului F.P., de 19 ani, pasager în maşină, a suferit răni grave fiind transportat la spital.

Al treilea accident cu victimă a avut loc în noaptea de sâmbătă, 30 iulie spre duminică, 31 iulie, în afara localităţii Mădăras. Pe fondul oboselii la volan, brăileanul Mihăiţă C., de 43 ani, aflat la volanul unui Fiat a lovit parapetul din partea dreaptă a direcţiei de mers. Şoferul a fost transportat de urgenţă la spital.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.