Căldura a dat bătăi de cap sătmărenilor în acest week-end

Nu mai puțin de 440 persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Județean Satu Mare la sfârșitul săptămânii trecute. Din cei 440 de pacienți care s-au prezentat ori au fost transportați la UPU în intervalul 7 – 11 iulie, 302 au fost adulți, iar 138 copii, 17 persoane necesitând îngrijiri medicale din cauza amețelilor și a hipertensiunii arteriale provocate de căldură. Între aceștia s-a aflat și un pacient care, din aceleași motive, a făcut un accident cerebral, necesitând internarea.
Alte 13 persoane au primit îngrijiri medicale din cauza alergiilor provocate de înțepăturilor provocate de insecte, șapte după ce au fost mușcate de câini, iar patru după ce au fost înțepate de căpușe. Tot 13 persoane au solicitat îngrijiri medicale după ce au fost agresate, șapte după ce au fost victimele unor accidente rutiere, și tot atâtea aflate în stare avansată de ebrietate.
În intervalul menționat, la UPU au fost înregistrate și patru tentative de sinucidere, doi bărbați, recidiviști, care s-au autoagresat, și două femei care au ingerat medicamente.
STIRI SIMILARE
După principiul din ani în Paști, fântâna arteziană din Piața "25 Octombrie" a fost pornită vineri, 26 august, spre încântarea unanimă a trecătorilor mari și mici, care n-au ezitat să ...
Citeste tot articolul
Înscrierea copiilor la creşele din municipiul Satu Mare pentru anul şcolar 2012-2013, a început luni, 21 mai. În cele cinci creşe din Satu Mare există disponibile 109 locuri, din care, ...
Citeste tot articolul
Distracţie la maxim, ieri, 21 mai, pe platoul din Piaţa 25 Octombrie din Satu Mare. Concertul susţinut de îndrăgitul cantautor Aurel Tămaş, a adunat multă lume în Centrul Nou al ...
Citeste tot articolul
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare - Csehi Arpad, împreună cu primarul Iuliu Ilyes s-au deplasat luni, 21 mai, în zona lacului Cubic. Cu acest prilej au fost făcute precizări referitoare ...
Citeste tot articolul
Începând cu 4 iunie a.c, Compania Blue Air lansează două noi curse cu plecare din Satu Mare spre Torino-Cuneo şi Veneţia. Cursele vor fi active pe perioada orarului de vară, ...
Citeste tot articolul
Pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, Biroul Teritorial Oradea al instituţiei Avocatul Poporului organizează miercuri, 23 mai, începând cu ora 10:00, audienţe la Satu Mare. Audienţele vor avea loc în ...
Citeste tot articolul
Un spectacol în sala Studio, unul în sala mare şi unul în scuarul de la Turnul Pompierilor, se află incluse marţi, 22 mai, pe agenda festivalui de teatru "Fără Bariere".
De ...
Citeste tot articolul
După o întârziere semnificativă faţă de programul stabilit iniţial, Dan Diaconescu - fondatorul Partidului Poporului care-i poartă numele şi candidat la preşedinţia României, a popsit duminică, 20 mai, în mijlocul ...
Citeste tot articolul
Două spectacole de teatru şi un concert de rock alternativ sunt incluse luni, 21 mai, în programul ediţiei din acest an a festivalului Fără Bariere.
De la ora 18:00, în sala ...
Citeste tot articolul
Astăzi, 19 mai, începând de la ora 17.00 şi până după miezul nopţii, duminică, 20 mai, la ora 01.00, sătmărenii au posibilitatea să viziteze expoziţiile muzeelor din judeţ, fără să ...
Citeste tot articolul
Locuri puţine, solicitări multe pentru creşele din Satu
Distracţie pe cinste cu USL şi Aurel Tămaş,
Zona lacului Cubic, sistematizată şi igienizată
Rezervări pentru Veneţia şi Torino-Cuneo, începând de luni,
Avocatul Poporului, miercuri la Satu Mare
“Pentru o sută de ani”, marţi, la Turnul
Dan Diaconescu la Satu Mare
Teatrul Odeon, cu Rodica Mandache şi Pavel Bartoş,
Noaptea Muzeelor a fost marcată şi la Satu

Posted by
Satmareanul
on Jul 11 2011. Filed under
Stiri.
You can follow any responses to this entry through the
RSS 2.0.
You can leave a response or trackback to this entry