Ilyes și Kereskenyi la vâsle!


Echipați adecvat și gata să facă față celor circa 20 km pe care urmau să-i parcurgă cu caiacul pe Someș, până la Csenger în țara vecină, primarul Iuliu Ilyes și viceprimarul Kereskenyi Gabor s-au alăturat vineri, 1 iulie, echipajelor de caiaciști veniți din Ungaria. Este vorba despre o acțiune pe care Asociația de Pompieri și Salvare Acvatică „Sf Florian” din Csenger o organizează anual în Ungaria, când se parcurg cu caiacul pe Someș cei 50 km dintre orașele Csenger și Vásárosnamény. Anul acesta, pentru a conferi o pată de culoare acțiunii și în scopul consolidării relațiilor de colaborare dintre primăriile din Csenger și Satu Mare, organizatorii maghiari au decis ca în preziua turului startul neoficial să fie dat din Satu Mare. Astfel că, între vâslași, alături de conducereas Primăriei din Csenger, s-a aflat și conducerea Primăriei din Satu Mare.
La ora startului, primarul Iuliu Ilyes, primarul- respectiv viceprimarul Primăriei din Csenger – Forjan Zsolt și Komlody Miklos, îmbarcați într-un caiac, au salutat regulamentar cu vâslele-n sus, iar apoi s-au alăturat primului echipaj, alcătuit din cinci caiace, care a luat drumul apei spre Ungaria. Mai în glumă, mai în serios, edilul șef a afirmat că încălzirea pentru acest drum și-a făcut-o alergând de la un eveniment la altul, pe uscat, înainte de-a porni pe apă înspre Ungaria. Și că, la întoarcere va fi desigur mult mai ușor, deoarece după o pauză de udătură de circa două ore în Csenger, drumul înapoi la Satu Mare va fi făcut cu mașina.

Sosit cu întârziere la punctul de pornire, viceprimarul Kereskenyi Gabor și consilierul Magyar Lorand s-au îmbarcat într-unul din cele două caiace care i-au așteptat, iar apoi s-au străduit probabil să prindă din urmă primele echipaje. Spre deosebire de primarul Ilyes, viceprimarul a afirmat că pentru a face față traseului de vineri, joi s-a antrenat serios vâslind pe Someș circa 5 km. În vederea derulării în bune condiții a acestei acțiuni, vineri, timp de două ore, pe râul Someș, înainte de intrarea pe teritoriul Ungariei, a funcționat provizoriu un punct de trecere a frontierei.

Comentarii

comentarii

2 Comentarii la "Ilyes și Kereskenyi la vâsle!"

  1. carina   2 iulie 2011 at 4:26 pm

    in sfirsit s-a scris normal despre asta. am citit pe satumareonline o prostie mai mare decit curu lui ioana. fatuca asta nu face diferenta intre barca si caiac. penibil!

    Răspunde
  2. Ciocan   4 iulie 2011 at 12:12 pm

    Da caiacu ce e ? Vapor ?

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.