Incendiu la SC Sarmex SA Satu Mare

Incendiu astăzi după-amiază, 27 mai, la fabrica de mobilă SC Sarmex SA Satu Mare de pe Drumul Careiului. A luat foc sistemul de aspirare al prafumului şi rumeguşului format în urma prelucrării lemnului.

Potrivit directorului general al fabricii, Marin Blidar, “cred că s-a defectat motorul sistemului dar sunt aici specialişti care vor stabilii cu exactitate cauzele producerii incendiului. Este vorba despre un exhaustor, o cisternă în care este aspirat praful şi rumeguşul din interiorul secţiilor. Sistemul este prevăzut şi cu ventilatoare pentru răcire. Se pare că incendiul s-a produs în urma defectării motorului”.

Incendiul a fost observat de câţiva muncitori din secţia alăturată în jurul orei 14.45. Aceştia au anunţat imediat conducerea fabricii. Pentru a preîntâmpina producerea unei catastrofe de proporţii la faţa locului au ajuns cinci autospeciale ale Inspectoratului pentrtu Situaţii de Urgenţă (ISU) “Someş” Satu Mare. Incendiul a fost localizat imediat după care s-a trecut la stingerea focului. “Este vorba de mii sau poate zeci de mii de litri de praf şi rumeguş. Vă daţi seama ce capacitate are o asemenea cisternă. Praful şi rumeguşul sunt uscate aşa că nu e de mirare că s-au aprins”, spune unul dintre muncitori.

“Ce pagube avem? Motorul care s-a distrus dar nu pot vorbi de sume. E prea devreme”, a precizat Marin Blidar. La faţa locului a fost prezent şi inspectorul-şef al ISU “Someş” Satu Mare, Iulian Burz.

UPDATE:

Potrivit primelor concluzii formulate de către specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare, incendiul la SC Sarmex SA a fost provocat de scânteile produse de către un utilaj de acţionare. În urma incendiului au ars depunerile de praf şi rumeguş din interiorul instalaţiei de exhaustare respectiv tubulatura instalaţiei.  Valoarea pagubelor materiale este de circa 10.000.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.