Păcălit de cămătar


Sătmăreanul Toth Andras a rămas fără apartamentul cu două camere, după ce a fost victima unui cămătar. Toth Andras și-a expus cazul marți, 17 mai, cu prilejul audiențelor organizate de Csehi Arpad, președintele Consiliului Județean Satu Mare.

Potrivit celor relatate de Toth Andras, în luna februarie 2007 acesta a împrumutat 7.000 euro de la o persoană pe care a contactat-o în urma unui anunț din presa locală. Pentru acordarea împrumutului, Toth Andras a garantat cu apartamentul proprietate personală situat într-un bloc din cartierul Solidarității. Împrumutul a fost făcut împreună cu un prieten, fiecare dintre cei doi urmând să restituie câte 3.500 euro plus dobânda de 7%.

La data scadentă, stabilită peste șase luni de la împrumutarea banilor, deoarece Toth Andras nu a reușit să restituie banii, i-a solicitat cămătarului prelungirea termenului cu încă șase luni. În consecință, Toth Andras și cămătarul s-au prezentat la notar în vederea semnării contractului, fără să constate că în acte figura încă un împrumut în valoare de 46.000 lei.

Toth Andras a relatat că, deși înainte cu două luni de expirarea termenului, a virat cămătarului 13.200 euro, ulterior acesta i-a cerut să achite și cei 46.000 lei, despre care Toth Andras susține că nu avea habar. Deoarece nu a achitat suma menționată, a urmat executarea silită, respectiv câștigarea tuturor proceselor de către cămătar.

Apartamentul lui Toth Andras a fost evaluat la doar 11.000 euro deși, acesta susține că în anul 2009, valoarea reală de pe piață a unei locuințe cu două camere se cifra la cel puțin 30.000 euro.

Despre cămătar, Toth Andras a susținut marți că se află în relații de rudenie atât cu premierul Emil Boc cât și cu președintele Consiliului Județean Cluj.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Păcălit de cămătar"

  1. ang   18 mai 2011 at 3:22 pm

    Ce isi face omul cu mana lui se numeste lucru manual! Ce "inspiratie" proasta ati avut domnule Toth Andras!

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.