O mămică de 21 ani a decedat la Spitalul Județean Satu Mare după a treia naștere


L.G. a decedat în secția Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Județean Satu Mare, după ce, la două zile de la aducerea pe lume a unui băiețel sănătos, a făcut de trei ori stop cardio respirator.

L.G., de 21 ani, din Terebești, mamă a doi copii, unul născut în 2007, altul mîn 2008, s-a internat în secția Obstretică Ginecologie a Spitalului Județean Satu Mare în data de 12 mai, ora 22:40 și, cu toate că era însărcinată în 38 de săptămâni, nu se afla în evidențele medicilor de specialitate.

Potrivit asistentei Rodica Lohan, care are provizoriu rolul de purtătoare de cuvânt a Spitalului Județean, după un travaliu normal, în data de 13 mai, ora 18:20, L.G. a adus pe lume un băiețel sănătos. La două zile după naștere, respectiv duminică, 15 mai, ora 10:10, în timp ce își alăpta bebelușul, L.G. a suferit un stop cardio respirator, iar după 23 de minute de resuscitare și-a revenit, fiind internată în secția Anestezie Terapie Intensivă.. Câteva ore mai târziu, respectiv la ora 17:24, tânăra a făcut al doilea stop cardio respirator, și din nou și-a revenit, după circa 8 minute de resuscitare. Cel de-al treilea stop cardio respirator, suferit la ora 17:55, i-a fost fatal tinerei, astfel că, în ciuda manevrelor de resuscitare, la ora 18:30 a fost declarat decesul.

În cursul zilei de duminică, 15 mai, conducerea Spitalului Județean a anunțat Direcția de Sănătate Publică. Totodată, la nivelul spitalului a fost inițiată o anchetă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs decesul. Concluziile vor fi formulate marți, 17 mai, după ce se va cunoaște și rezultatul autopsiei.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "O mămică de 21 ani a decedat la Spitalul Județean Satu Mare după a treia naștere"

  1. steluta   16 mai 2011 at 10:13 pm

    Senzational!!!!

    La doua zile dupa ce a nascut, o femeie era insarcinata in 38 de saptamani.

    Răspunde
  2. steluta   17 mai 2011 at 1:47 pm

    Multumesc pentru corectura.

    Răspunde
  3. Satmareanul   17 mai 2011 at 5:04 pm

    Multumim si noi pentru atentionare.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.