Poliţia Ecologică nu iartă!


În intervalul 15 – 21 aprilie, Poliţia Ecologică Satu Mare au continuat acţiunile de depistare a persoanelor care încalcă prevederile legale referitoare la păstrarea curăţeniei pe raza municipiului. În acest interval au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, din care şapte cu avertisment şi şase cu amendă, în valoare totală de 2.000 lei. Abaterile constatate au fost aceleaşi: depozitarea şi împrăştierea deşeurilor lângă containere (recipiente standardizate de colectare), sau în alte locuri decât cele amenajate în acest scop, respectiv abandonarea deşeurilor pe domeniul public.
Abaterile au fost constatate pe străzile Gabriel Georgescu, Lunca Sighet, Poligonului, Crângului, Bolyai, Petofi Sandor, Bujorului şi Corvinilor, precum şi în Piaţa Romană, respectiv bulevardul Unirii.
Cetăţenii municipiului Satu Mare sunt atenţionaţi că depozitarea şi împrăştierea deşeurilor de orice fel în alte locuri decât cele amenajate pentru acest scop, reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 -2.500 lei, conform H.C.L. 33/03.03.2011.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.