Locatarii nu vor picturi pe blocurile turn de la „Luceafărul”


Bunele intenţii ale conducerii Primăriei Satu Mare de-a conferi un aspect estetic aparte unora dintre imobilele incluse în programul de reabilitare termică din acest an sunt contracarate de opinia unora dintre locatarii blocurilor în cauză. Miercuri, 20 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Iuliu Ilyes a precizat că este vorba despre cele două blocuri turn amplasate în vecinătatea fostului cinematograf „Luceafărul”, pe faţadele cărora se doreşte transpunerea a două lucrări de artă realizate de pictorul sătmărean Ion Sasu.

Schiţele celor două lucrări, viu colorate, au fost prezentate de edilul şef. Iuliu Ilyes a menţionat că, după ce a avut loc întâlnirea cu toţi locatarii imobilelor incluse în programul de reabilitare termică pe acest an, la Primăria municipiului au fost depuse scrisori şi sesizări din care reiese că aproximativ 30 de familii din cele două blocuri turn se opun iniţiativei prin intermediul cărora faţadele imobilelor să aibă aspectul dorit de edili. „Ne aflăm într-o situaţie neplăcută, deoarece locatarii sunt proprietarii imobilelor, dar Primăria achită circa 80% din costul lucrărilor de reabilitare termică, în conformitate cu prevederile Guvernului. Unii dintre locatari nu vor să înţeleagă că nu au nimic de pierdut dacă aspectul celor două blocuri va fi inedit, şi că acest lucru ar contribui la aspectul general al urbei. În general, pentru toate faţadele imobilelor din Satu Mare reabilitate termic până acum au fost folosite culori vii, care să elimine cât de cât aspectul cenuşiu al cartierelor. În cazul celor două blocuri, datorită amplasamentului lor şi perpectivei vizuale pe care o oferă, s-a dorit ceva mai mult, dar ne lovim de împotrivirea unora dintre locatari” – a afirmat Ilyes.

În municipiul Satu Mare, lucrările de reabilitare termică a celor şapte imobile incluse în programul pe acest an va începe la 1 mai. Este vorba despre imobilele situate pe bulevardul Ion I.C.Brătianu nr.7, bulevardul Muncii nr.9 bl.H9, bulevardul Vasile Lucaciu nr.55, aleea Milcov nr.7 bl. T6/B, Mal Stâng Someş bl.T1, Mal Stâng Someş bl. T3, şi strada Octavian Goga bl.T2.

Comentarii

comentarii

3 Comentarii la "Locatarii nu vor picturi pe blocurile turn de la „Luceafărul”"

  1. ion   21 aprilie 2011 at 10:10 pm

    Sincer sunt de acord cu locatarii din blocurile respective… desenele prezentate sunt un chici de-a dreptul… v-ati gandit cum o sa arate blocurile respective peste 5 ani dupa ce vremea le v-a decolora … oribil.

    Si domnule primar din cate stiu eu 50 % din finantare vin de la Guvern nu din bugetul local, deci primaria contribuie doar cu 30 %… Asa va place sa dezinformati poporul.

    Răspunde
  2. radu   21 aprilie 2011 at 10:42 pm

    Locuiesc in unul din blocurile turn de la Luceafarul, carora Primaria vrea sa le aplice desenele de mai sus. Apreciez lucrarile domnului Sasu in general, dar cele realizate pe panza nu pe blocuri, nu mi se pare ca astfel de desene se potrivesc unor blocuri. Mi se pare extrem de urat faptul ca Primaria nu a vrut sa tina cont de parerile noastre, nici macar nu ne-au consultat au luat decizii pentru blocurile a caror proprietari suntem noi. Cu toate ca investitia publica este de 80% si noi participam cu 20%, si era normal sa ne intrebe si pe noi ce vrem, nu doar sa ne impuna ceva. Vreau sa precizez faptul ca nu este vorba de 30 de familii , in total in cele doua blocuri locuiesc 88 de familii si majoritatea au semnat impotriva acestor desene. Prefer ca aceste blocuri sa fie facute simplu in doua trei culori cu gust, asa cum a vazut si in multe alte orase care au reabilitat pana acum sute de blocuri(ex cluj-napoca) prin acest program

    Răspunde
  3. Mesaros Adrian   28 aprilie 2011 at 12:23 pm

    Zona respectiva este zero din punct de vedere arhitectonic doua blocuri banale,prin aceste desene se dadea o valoare peisagistica locului, zona de peste pod oricum este cenusie predominand cartierele comuniste.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.