PRISMA – Asociaţia Artiştilor Fotografi din Satu Mare


În scopul acordării de sprijin în vederea dezvoltării şi promovării fotografiei artistice, la Satu Mare a fost înfiinţată, în data de 2 martie a.c., Asociaţia Artiştilor Fotografi PRISMA (AAFP). O conferinţă de presă referitoare la înfiinţarea asociaţiei şi scopul acesteia a fost organizată joi, 31 martie, la restaurantul Paloma.

Cu acest prilej, s-a precizat că membrii fondatori ai asociaţiei sunt Dan Bâle -preşedinte, Alexandru Ardelean-vicepreşedinte, Vasile Carja-vicepreşedinte, Radu Mihalca-reprezentantul membrilor şi Ciprian Jula-secretar. Asociaţia PRISMA se doreşte a fi o comunitate de fotografi cu interese comune care să promoveze creşterea nivelului artistic al fotografiei, un cadru specific în care comunitatea fotografilor să se poată desfăşura, un mijloc de afirmare al artiştilor fotografi, precum şi un mediu moral şi exclusiv în care se promovează fotografia, talentul şi abilităţile membrilor. Totodată, AAFP îşi propune organizarea de expoziţii, concursuri şi saloane de artă fotografică la nivel local, naţional şi internaţional.
O primă expoziţie a AAFP Satu Mare, denumită „ALB-NEGRU”, va fi organizată joi, 7 aprilie, ora 16:00, la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti”. Cu acest prilej vor expune fotografii Ana Alcazar, Gabriela Ardelean, Alexandru Ardelean, Iulia Barbu, Vasile Bilanici, Vasile Carja, Tudor Dacian, Dan Bâle, Remus Damian, Ciprian Jula, Andrei Lăpuşte, Radu Mihalca, Mihály Zoltán, Pethő Bruno, Szabó Zoltán, Szilágyi Levente,Tadao Shibata,Tar Attila, Melinda Ţinca, Adrian Ulici, Geta Ulici, Cătălin Vasile Vaida şi Eduard Zichor. Lucrările, 48 la număr, vor fi expuse până în data de 13 aprilie a.c. Intrarea este liberă.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "PRISMA – Asociaţia Artiştilor Fotografi din Satu Mare"

  1. vlad.tepes   1 aprilie 2011 at 12:46 pm

    Plin de artisti, plin de profesionisti. Halal

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.