Bani mai mulţi pentru Ambulanţă


Într-o vizită axată mai mult pe sistemul de Urgenţă, subsecretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat, a fost prezent joi la Satu Mare. Cu acest prilej, au fost vizitate Spitalul Judeţean, şantierul în lucru al noului sediu al Unităţii de Primire a Urgenţelor, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”. În continuare, Raed Arafat s-a deplasat la Negreşti Oaş, unde a vizitat Spitalul Orăşenesc. În vizitele efectuate în municipiul Satu Mare, subsecretarul de stat Raed Arafat a fost însoţit de Adrian Marc – managerul Spitalului Judeţean, din partea Consiliului Judeţean fiind prezenţi preşedintele Csehi Arpad şi vicepreşedintele Mircea Govor. La întâlnirea cu colonelul Iulian Burz, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”, a luat parte şi prefectul Radu Giurcă. Ultimul popas din cadrul vizitei a fost făcut la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, unde Raed Arafat a stat de vorbă cu managerul Diana Mitruţ şi directorul medical Cristian Lupu.

Noua Unitate de Primire a Urgenţelor, la nivel european

În urma discuţiilor purtate cu conducerea Spitalului Judeţean Satu Mare cu privire la lucrările aflate în plină desfăşurare la noul sediu al Unităţii de Primire a Urgenţelor (UPU), subsecretarul de stat Raed Arafat s-a declarat mulţumit atât de stadiul lucrărilor, cât şi de proiectul pe baza căruia este realizată investiţia. „Lucrările sunt finanţate de Ministerul Sănătăţii, după ce ministrul Cseke Attila a aprobat modernizarea, refacerea completă, respectiv extinderea UPU din mai multe oraşe ale ţării, precum Constanţa, Bucureşti, Târgu Mureş şi Satu Mare. Am constatat că în urma ultimelor modificări ale proiectului iniţial, compartimentarea şi spaţiile noului sediu sunt eficiente şi corespunzătoare. În aceste condiţii, UPU Satu Mare va fi nu doar foarte modernă, ci chiar la nivel european” – a declarat Raed Arafat. Pe de altă parte, Tiberiu Botezan, dirigintele de şantier al investiţiei, a afirmat că lucrările, estimate la circa 6 milioane lei, se află în grafic şi vor fi încheiate cel mai târziu în luna iulie a.c.

Suplimentare de fonduri pentru SJA

Cu prilejul vizitei efectuate la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), subsecretarul de stat Raed Arafat a stat de vorbă cu directorul Pataki Francisc. În cadrul întâlnirii a fost subliniat faptul că în ultimii ani, SJA Satu Mare a primit bani mai puţini faţă de alte instituţii similare din ţară, subfinanţarea fiind una dintre principalele cauze care au determinat înregistrarea a numeroase neajunsuri. „În ultimii ani, SJA Satu Mare a primit fonduri mai puţine decât ar fi trebuit să primească. Însă, de la 1 aprilie, datorită modalităţii noi de alocare a fondurilor în vederea calculării standardelor de cost, aprobate de ministrul Cseke Attila şi în conformitate cu dispoziţia Comisiei de Urgenţă din cadrul Ministerului Sănătăţii, SJA Satu Mare va primi finanţare suplimentară începând cu acest an. Se va proceda la o reechilibrare a fondurilor între judeţe pentru SJA-urile din ţară, astfel încât să se ajungă la o finanţare corectă care să permită desfăşurarea activităţii în condiţii corespunzătoare. Faţă de anii trecuţi, când SJA Satu Mare as primit între 17-18 lei/cap de locuitor, suma ce va fi alocată începând cu acest an va ajunge până la 22 lei/cap de locuitor” – a afirmat subsecretarul de stat.

Solicitare pentru înfiinţarea a două subunităţi de pompieri

La Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş”, colonelul Iulian Burz a făcut referire la necesitatea înfiinţării a două noi subunităţi de pompieri în judeţul Satu Mare. Şeful ISU a afirmat că înfiinţarea subunităţilor în comunele Acâş şi Valea Vinului ar determina reducerea la jumătate a timpului necesar pentru a se ajunge la intervenţii în localităţile învecinat celor două comune. În felul acesta, în conformitate cu prevederile Uniunii Europene, timpul de ajungere la intervenţii s-ar reduce la 25 de minute, faţă de 50 de minute cât durează în prezent deplasarea echipajelor din Satu Mare în zonele menţionate. În prezent, în judeţul Satu Mare, pe lângă detaşamentul şi subunitatea pentru situaţii de urgenţă din municipiu, alte subunităţi există Carei, Tăşnad, Negreşti Oaş şi Turţ.

Compartiment de Primire a Urgenţelor la Negreşti Oaş

În Negreşti Oaş, discuţiile dintre subsecretarul de stat Raed Arafat şi managerul Spitalului Orăşenesc, Diana Mitruţ, s-au axat pe intenţia transformării Camerei de Gardă din cadrul unităţii spitaliceşti în Compartiment de Primire a Urgenţelor (CPU). Raed Arafat a afirmat că, începând cu acest an, Ministerul Sănătăţii a prevăzut în contractul-cadru o modalitate clară de finanţare a CPU pentru care nu sunt alocaţi bani de la bugetul de stat. „Teoretic, această prevedere ar putea fi aplicată şi la Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş, dacă se va constata că sunt îndeplinite condiţiile sau pot fi făcute demersuri în acest scop” – a declarat Raed Arafat. Pe de altă parte, managerul Diana Mitruţ a afirmat că Ordinul 1706 din 2007 prevede condiţii atât pentru UPU cât şi pentru CPU. „La Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş se poate organiza doar CPU, iar prin acest ordin avem obligaţia să amenajăm spaţiul pentru îndeplinirea condiţiilor. Sperăm că în urma vizitei subsecretarului de stat Raed Arafat, evaluarea făcută va fi favorabilă transformării Camerei de Gardă în CPU” – a spus Diana Mitruţ.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Bani mai mulţi pentru Ambulanţă"

  1. marcel   11 martie 2011 at 12:05 am

    deci toate bune si frumoase pe la spitalul de la noi, numai sa te ferasca sfantu sa patesti ceva si sa ajungi pe mana killer-ilor de medici din sm ca risti sa fi operat de apendicita desi poate ti-e infectata urechea

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.