Totul pentru o nuntă ca-n poveşti – la „Weddind Expo & Bridal Show”


După o schimbare pe ultima sută de metri a locului de desfăşurare, prima ediţie a Târgului de Nunţi „Wedding Expo& Bridal Show” şi-a deschis porţile vineri la prânz în sala de nunţi „Piramida” de pe drumul Botizului. Deşi la deschidere au fost prezente doar o parte dintre firmele care şi-au anunţat participarea, Antal Attila, organizatorul evenimentului, a afirmat că mizează, până duminică seara, când târgul se va încheia, pe prezenţa tuturor celor 21 de firme din Cluj Napoca, Baia Mare, Satu Mare şi Budapesta care îi vor încânta pe vizitatori cu ofertele atractive, spectaculoase şi avantajoase.

Târgul de nunţi şi evenimente este dedicat celor care doresc să se căsătorească, să organizeze în cadrul special, rafinat şi elegant, diverse petreceri precum aniversările, botezurile şi mesele festive, dar şi alte evenimente care, dacă rămân în seama protagoniştilor, presupun multă alergătură. Pentru că se mizează pe receptivitatea vizitatorilor faţă de profesionalism şi calitate, tematica generoasă a târgului le oferă acestora prilejul de-a alege serviciile şi produsele potrivite – a afirmat Antal Attila în deschiderea evenimentului.
Pe întreaga perioada a târgului sunt prevăzute prezentări de rochii de mireasă şi rochii de seară, prezentări de costume pentru miri, demonstraţii de coafură, machiaj şi manichiură, demonstraţii de dansuri de societate, degustări de torturi, prăjituri şi cocktail-uri, spectacole de muzică, precum şi multe surprize. Una dintre acestea este oferită de „Armizo Design”, firma de decoraţiuni profesionale care este prezentă la târg cu o ofertă inedită: Pe lângă rochii de mireasă şi aranjamente de sală, viitoarele familii care au decis să-şi sporească numărul membrilor înainte de cununie, au ocazia să aleagă landouri elegante pentru bebeluşii care pot fi botezaţi chiar în ziua nunţii.De la târgul de nunţi nu lipseşte nici standul Serviciului de Stare Civilă, pentru că, după cum a declarat Ionel Torja, directorul executiv al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare, „înainte de organizarea petrecerii, mirii trebuie să treacă mai întâi pe la ofiţerul de stare civilă”.

În continuare, până duminică seara, organizatorii promit o ofertă variată şi atractivă de aranjamente şi decoraţiuni pentru restaurante şi corturi, rochii de mireasa, costume de mire şi accesorii, buchete de mireasă, inele de logodnă şi verighete, torturi şi prăjituri, invitaţii de nuntă, cadouri pentru nuntă, foto-video, sonorizări, orchestre, limuzine şi caleşti, inclusiv oferte ale agenţiilor de turism pentru petrecerea lunii de miere. Ca tacâmul să fie complet, ziariştilor prezenţi la deschiderea târgului le-a fost oferită o surpriză: 50 de porumbei albi au fost eliberaţi pentru a-şi lua zborul. O altă surpriză va fi oferită sâmbătă, când la târg va fi prezentă o firmă din Baia Mare cu sculpturi inedite realizate din gheaţă.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Totul pentru o nuntă ca-n poveşti – la „Weddind Expo & Bridal Show”"

  1. dodo   5 martie 2011 at 4:29 pm

    daca frmele nu vin decat duminica nu inteleg de ce la deschis de vineri??

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.