Noul Cod al Muncii – înfiinţarea sclaviei şi mucles pentru toată lumea


Doar doi dintre parlamentarii sătmăreni au răspuns vineri invitaţiei lansate de reprezentanţii sindicatelor în vederea dezbaterii problemelor referitoare la efectele negative pe care le va avea asupra populaţiei noul Cod al Muncii, dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea. În sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean Satu Mare, la masa discuţiilor s-au aflat faţă în faţă liderii sindicali – Vasile Dârle – Cartel Alfa, Dan Burulea – CNSLR – Frăţia, Ioan Secan – CSDR şi Gabriel Mihali – BNS, respectiv senatorul PSD Valer Marian şi deputatul PNL Viorel Buda, alături de care a fost prezent şi prefectul Radu Giurcă. După ce şi-au făcut încălzirea cu un schimb de replici maliţioase, care au vizat absenţa de la întâlnire a deputatului PD-L Ioan Holdiş, explicată de prefect prin efectuarea unui sejur dinainte plătit, urmată de urarea din partea lui Gabriel Mihali ca deputatul să rămână în concediu şi pe mai departe, cele două părţi au trecut la prezentarea punctelor de vedere legate de noul Cod al Muncii.

Guvernul Boc mimează dialogul social

Vasile Dârle, liderul Cartel Afla Satu Mare, iniţiatorul întâlnirii de vineri, a punctat principalele aspecte care, dacă Guvernul Boc îşi va asume răspunderea pentru noul Cod al Muncii, vor avea menirea exclusivă de a conduce înspre sclavie şi sărăcirea populaţiei până la nivel de dezastru. Vasile Dârle a incriminat lipsa unui dialog real între Guvern şi sindicate şi a menţionat că, în raport cu sindicatele, Guvernul Boc doar a mimat dialogul social. Liderul Cartel Alfa a subliniat faptul că măcar acum, în ceasul al 12-lea, Ministerul Muncii şi Guvernul Boc ar trebui să înţeleagă că este necesară reprogramarea asumării răspunderii doar după iniţierea unui dialog social real, iar după depunerea moţiunii de cenzură, atât parlamentarii de la Putere cât şi cei din Opoziţie să voteze împotriva asumării răspunderii şi chiar pentru căderea Guvernului.

Forţa politică de la guvernare se află în război permanent cu societatea

La rândul lor, liderii CNSLR Frăţia, CSDR şi BNS, au subliniat dezastrul în care va ajunge România dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru noul Cod al Muncii. Dan Burulea a afirmat că forţa politică de la guvernare se află în război permanent cu societatea românească şi ignoră toate principiile statului de drept, iar Gabriel Mihali a declarat că dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea, noul Cod al Muncii nu va reduce fiscalitatea, aşa cum se doreşte, ci va determina creşterea costurilor pentru cei ce se vor afla în număr tot mai mare în şomaj. Ioan Secan şi-a exprimat dezamăgirea că Guvernul nu manifestă respect faţă de necesitatea dialogului social şi a negocierii, şi a comparat situaţia actuală cu o căruţă cu doi cai în care fiecare trage pe un alt drum.

Va fi nevoie de un spital medico-social

Pe de altă parte, Maria Bâjan, lidera Sindicatului Liber de la fabrica de confecţii „Mondiala”, a arătat că din cauza situaţiei actuale şi în perspectiva noului Cod al Muncii, oamenilor le este din ce în ce mai teamă să se adreseze sindicatului. Maria Bâjan a adăugat că asumarea răspunderii pentru noul Cod al Muncii este doar „o ambiţie a Guvernului care doreşte înfiinţarea sclavagismului, deoarece ştie că în felul acesta ar fi mucles pentru toată lumea”. Opinia Aureliei Pop, lidera sindicatului „Sanitas” a fost şi mai drastică: „Va fi nevoie ca la SAtu Mare să se înfiinţeze cât mai urgent un spital medico-social, în care să se interneze pentru a se trata viitoarele victime ale noului Cod al Muncii”.

Valer Marian: „Guvernul Boc recurge pentru a 11-a oară la asomarea poporului român”

Când s-a adresat celor prezenţi, senatorul PSD Valer Marian a menţionat faptul că PSD, PNL şi PC susţin în consens că proiectul de lege privind noul Cod al Muncii nu reprezintă interesele poporului român, ca atare nu vor vota proiectul de lege şi vor depune moţiune de cenzură. Totodată, parlamentarii Opoziţiei vor ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege pentru o chestiune de procedură, şi două de fond. Valer Marian a mai subliniat faptul că, „în contextul actual de profundă criză economică şi socială, prin asumarea pentru a 11-a oară a răspunderii, Guvernul Boc recurge, de fapt, la cea de-a 11-a asomare a poporului român”.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.