Afaceri pentru locuitorii de la sate

Derulat în perioada 1 iulie 2010 – 30 iunie 2013, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, proiectul „Antreprenoriatul în Mediul Rural – O şansă de ocupare”, se află în faza de formare a grupului ţintă şi are ca obiectiv general facilitarea accesului persoanelor fără ocupaţie pe piaţa muncii.

Astfel, un număr de minim 1.200 de persoane din mediul rural, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, persoane inactive, şomeri sau persoane care se afla în căutarea unui loc de muncă, au şansa de a participa la programe de formare profesională (300), la activităţi de evaluare a cunoştinţelor deja existente (100), vor primi burse de studii, în valoare de 250 lei/luna pentru 4 luni, sau vor beneficia de burse de merit, în valoare de 300 lei/lună. De asemenea, un număr de 50 de persoane vor face un schimb de experienţă în ţara partenerului grec.

Având în vedere faptul că membrii grupului ţintă nu dispun de resurse materiale suficiente pentru a urma cursuri de calificare/perfecţionare şi pentru a fi consiliaţi profesional şi în domeniul afacerilor sau plasaţi pe piaţa muncii, proiectul Fondul Social European va asigura aceste servicii gratuit tuturor persoanelor cuprinse în acest proiect şi de asemenea, tuturor celor care vor cere sprijinul în aceste probleme.
Aceştia pot completa formularele de înscriere până în data de 28 februarie 2011, după care, funcţie de nevoile şi cerinţele grupurilor vor beneficia de serviciile oferite pe parcursul perioadei de implementare a proiectului.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.