Totul pentru o nuntă ca-n poveşti – “Wedding Bridal Expo Show”


Un eveniment de mare anvergură dedicat exclusiv celor care doresc să se căsătorească, să organizeze diverse petreceri precum aniversările şi botezurile, va avea loc la Satu Mare în perioada 4-6 martie. Este vorba despre “Wedding Bridal Expo Show”, târgul – expoziţie de nunţi, botezuri sau alte evenimente festive, organizat de Show Time Entertainment Factory, a cărui tematică generoasă va oferi vizitatorilor prilejul de-a alege serviciile şi produsele potrivite.

Pe întreaga perioada a târgului vor avea loc prezentări de rochii de mireasă şi rochii de seară, prezentări de costume pentru miri, demonstraţii de coafură, machiaj şi manichiură, demonstraţii de dansuri de societate, degustări de torturi, prăjituri şi cocktail-uri, spectacole de muzică, precum şi multe surprize. Organizatorii promit o ofertă variată şi atractivă de aranjamente şi decoraţiuni pentru restaurante şi corturi, rochii de mireasa, costume de mire şi accesorii, buchete de mireasă, inele de logodnă şi verighete, torturi şi prăjituri, invitaţii de nuntă, cadouri pentru nuntă, foto-video, sonorizări, orchestre, limuzine şi caleşti, inclusiv oferte ale agenţiilor de turism pentru petrecerea lunii de miere – pentru cei ce doresc să-şi unească destinele, rochii şi costume de gală, baloane, artificii, cosmetică, machiaj, întreţinere corporală, cursuri de dansuri de societate şi publicaţii de specialitate, pentru cei care vor veni din curiozitate la târg.

Pentru a crea o atmosferă cu adevărat unică şi profesionistă, organizatorii au ales pentru acest eveniment  sala de nunţi PIRAMIDA situată pe Drumul Botizului nr. 49, şi lansează de pe acum invitaţia ca firmele interesate şi sătmărenii dornici să asiste la o manifestare inedită, să nu rateze această ocazie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.