Un nou proiect pentru biciclişti

Pentru că s-au văzut “eliminaţi” din proiectul pistei pentru biciclişti ce va lega Satu Mare de oraşul Csenger din Ungaria, edilul-şef din Dorolţ, Mihály Găman, a bătut palma cu omologul său din Csengersima.
Cei doi primar au pus pe hârtie un proiect, ce va include şi localităţile pe care le administrează, pe traseul bicicliştilor ce vin dinspre ţara vecină sau, au de gând să treacă înspre Ungaria. Mihály Găman spune că proiectul iniţial, gândit de către edilii Sătmarului şi cei din oraşul maghiar Csenger, a „scos pur şi simplu, de pe traseul bicicliştilor, satul Dorolţ”.

Pista pentru care s-a câştigat proiectul va urma doar linia digului stâng al Someşului, ocolind astfel, satul Dorolţ.

Dacă va primi finanţare, pista pentru biciclişti, gândit de cei doi edili, va face legătura cu traseul dintre Petea şi Atea, proiect câştigat deja de către administraţia pe care o conduce. Astfel, Dorolţul nu va fi ocolit de drumul ce leagă Satu Mare de oraşul maghiar, Csenger. Nu mai rămâne decât să aştepte validarea proiectului înaintat spre finanţare, pentru ca şi visul celor din Dorolţ, să devină realitate.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.