Creşa “Mica Sirenă”, fără personal


În timp ce mulţi părinţi de-abia reuşesc să-şi înscrie copiii la grădiniţe sau creşe, din cauza locurilor disponibile limitate, o creşă din municipiul Satu Mare, pregătită să-i primească pe cei mici, stă nefolosită de la sfârşitul anului trecut. Este vorba despre creşa “Mica Sirenă”, situată pe strada Botizului, în incinta Grădiniţei cu Program Normal ,, 14 Mai’’, care a fost înfiinţată în urma nenumăratelor solicitări formulate de către părinţii copiilor de vârstă preşcolară pentru înscrierea acestora la creşele din municipiu, dar şi ca o consecinţă a numărului insuficient de locuri în raport cu numărul solicitărilor.

Creşa se află în subordinea Serviciului Public de Asistenţă Socială Satu Mare, are disponibile 20 de locuri, dar nu are personal. Doina Văsuţ, directoarea SPAS Satu Mare afirmă că cele patru persoane de care este nevoie nu pot fi angajate deoarece sunt blocate toate posturile. Iniţial, blocarea posturilor a fost prevăzută până la sfârşitul anului trecut, dar ulterior a fost luată decizia prelungirii cu încă un an a acestei măsuri. “Singura posibilitate să putem angaja personal la creşa “Mica Sirenă” este să plece şapte angajaţi ca să putem lua o persoană” – a declarat Doina Văsuţ.

În subordinea SPAS Satu Mare se află în prezent şase creşe, prevăzute cu una, două, respectiv patru grupe a câte 20 de copii fiecare. Între cele şase creşe se află şi creşa socială “Prichindel”, situată pe aleea Ilişeşti, şi destinată exclusiv unui număr de 30 de copii cu probleme sociale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.