Cerşetorii de pe Cloşca

Nici B-dul Cloşca nu scapă de pe harta locurilor mai puţin prezentabile din Sătmar. În imediata vecinătate a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare se află clădirea unui fost dispensar, în care şi-au găsit lăcaşul câţiva cerşetori de prin zonă.

La o aruncătură de băţ de blocul în care, prin vara anului 2009 Csaba Surducan a fost ucis cu o deosebită bestialitate de două prostituate, este o clădire nu tocmai plăcută privirii. Pe vremuri a funcţionat un dispensar acolo. Acum, pe locul vechiului punct sanitar se îngrămădesc tone de mizerie.

Oamenii din partea locului spun că în clădire stau oameni ai străzii pe care, de obicei „nu-i poţi vedea decât seara. Câteodată sunt gălăgioşi, se ceartă, dar nu au atacat pe nimeni până acum. Ne deranjează doar prin prezenţa lor că în rest nu s-au pus pe furat ori să lovească pe cineva”, spun locatarii de prin blocurile învecinate.

Unul dintre săracii văzuţi adesea la faţa locului este Bandi, un bărbat care nu odată a atacat cu băţul ori cu ranga de fier pe care o are tot timpul la el, oameni din Piaţa „Someş”. „Vine la mine. Suntem fraţi, numai că el e puţin dus. E nebun şi a fost internat nu odată la Sighet. Nu au avut ce să-i facă aşa că l-au lăsat acasă. Adică, vorba vine acasă, l-au lăsat înapoi în stradă. Mă mai bate şi pe mine dar ce să-i fac? Eu nu îl lovesc niciodată, că îmi este milă de el”, spune una dintre cerşetoarele care îşi duce veacul în imobilul de pe Cloşca.

În timp ce stăm de vorbă, femeia caută liniştită prin tomberonul de lângă „casa” ei. E locul în care locatarii de la blocurile învecinate aruncă resturile alimentare. Femeii nu îi pasă, deoarece de multe ori mai găseşte câte ceva de-ale gurii. „Şi astăzi am găsit ceva pâine, dar şi resturi de carne într-o cutie de conservă. Câteodată îmi mai dau şi vecinii de mâncare”, spune Kati. Deşi susţine că stă singură (din când în când) în toată clădirea, la puţin timp apare un bărbat, schilod. Iuliu Kaitar este de loc din Cărăşeu, dar de ani buni trăieşte pe străzile Sătmarului. „Cu ani în urmă am lucrat acasă în sat. Aveam gospodărie, familie, însă vremurile s-au schimbat şi eu am ajuns pe stradă.

Am lucrat şi aici în oraş, dar într-o bună zi am căzut şi mi-am rupt mâna dreaptă. De atunci o port legată, dar nu mai am nici un pic de putere în ea”, povesteşte bărbatul. Cu ceva vreme în urmă, acu’ o iarnă sau două, nici el nu îşi mai aminteşte prea bine când, într-o dimineaţă, s-a trezit cu nişte junghiuri năprasnice în piciorul stâng. Era un ger de îngheţau pietrele iar el, în lipsă de ceva mai bun, şi-a petrecut nopţile sub poduri ori în vreo clădire dărăpănată. A ajuns la spital, iar acolo pe mâinile chirurgilor. „La început au vrut să-mi taie piciorul, dar când au văzut că nu îi las, mi-au tăiat numai degetele. Au zis că nu au de ales, că mi-a îngheţat piciorul. Nu am rămas decât cu călcâiul”, povesteşte Iuliu.

Dacă bărbatul se vede împăcat cu soarta care a dat peste el, Kati recunoaşte că nu odată s-a gândit să-şi pună capăt zilelor „că nu mai suport. Asta nu-i viaţă”, spune Kati cu o urmă de lacrimă în ochi.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.