Peste 16.000 de paşapoarte eliberate la Satu Mare

După ce am fost şi România primită în Uniunea Europeană, orice poftitor de hoinăreală transfrontalieră sau de un loc de muncă plătibil în valută a putut să călătorească nestingherit folosindu-se doar de cartea de identitate. Ceea ce nu a însemnat, însă, că paşapoartele s-au transfomat în obiecte de muzeu. În primul rând pentru că românul s-a învăţat cu ideea că documentul personal pentru călătorii internaţionale este paşaportul, în al doilea rând pentru că mai există, din fericire, şi alte ţări, mări şi graniţe de trecut decât cele din interiorul Uniunii Europene.

În acest context, Serviciul de Paşapoarte Satu Mare a emis pe parcursul anului trecut peste 16.000 de paşapoarte. Potrivit informaţiilor furnizate pentru Sătmăreanul de şefa instituţiei, comisar şef Simona Babici, suma totală menţionată anterior cuprinde 8370 de paşapoarte temporare (cu valabilitate de un an) şi 7659 de paşapoarte „electronice” (care au o valabilitate de 5 ani). „Cetăţenii au înţeles că diferenţa de preţ dintre aceste două tipuri de paşapoarte este relativ mică – de aproximativ 50 de lei -, astfel că şi numărul de solicitări petru paşapoarte electronice a fost relativ crescut. Şi mai există un avantaj, în opinia mea: pentru un paşaport simplu temporar se plătesc taxe în valoare de circa 220 de lei şi acestea au o valabilitate de numai un an, iar cu un efort financiar mic, de doar 50 de lei, cetăţenii pot dobândi un paşaport electronic cu o valabilitate de 5 ani, pentru obţinerea unui astfel de act plătindu-se cam 270 de lei”, a declarat Simona Babici.

În evidenţele acestui serviciu s-a mai consemat faptul că în anul 2010 au fost declarate pierdute 691 de paşapoarte, alte 34 de astfel de acte au fost declarate furate şi s-a constatat deteriorarea a 39 de paşapoarte.
Oricum, conducerea Serviciului de Paşapoarte Satu Mare este mulţumită că, datorită măsurilor organizatorice luate şi a prelungirii programului pentru cetăţeni în perioada sărbătorilor de iarnă de la sfârşitul anului 2010, toate solicitările au putut fi onorate în timp util şi legal, astfel că nu au existat reclamaţii şi nemulţumiri pe această temă. În principiu, toate acestea au putut fi realizate în special datorită efortului personalului de la Serviciul de Paşapoarte Satu Mare şi în ciuda faptului că instituţia se chinuie să funcţioneze îtr-un spaţiu meschin şi totalmente inadecvat. „În prezent ne desfăşurăm activitatea cu două staţii de lucru, o a treia staţie stând încă la Direcţia Generală de Paşapoarte în aşteptarea obţinerii unui spaţiu corespunzător pe care nu ştiu când îl vom primi, deşi ştim că inclusiv Instituţia Prefectului Satu Mare face demesuri pentru soluţionarea acestei probleme care există de 20 de ani”, a precizat comisar şef Simona Babici.

Pentru anul 2011, conducerea Serviciului de Paşapoarte Satu Mare speră să obţină, fie şi temporar, un spaţiu adecvat funcţionării celei de-a treia staţii de prelucrare a documentelor de călătorie şi are chiar şi o frumoasă ambiţie care le-ar asigura inclusiv locuitorilor judeţului Satu Mare sentimentul accesului civilizat la un serviciu public – este vorba de dorinţa oferirii posibilităţii de ticketing şi de înscriere a cererilor de acasă prin intermediul internetului.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.